A fost odată un om de zăpadă foarte fericit. Aceasta până într-o zi când, un corb îl anunţă că vremea se va încălzi, iar soarele îi va face mult rău.

        Primăvara se apropia şi tot mai mulţi muguri de copac îşi făcură apariţia. Rândunica îl sfătuieşte pe omul de zăpadă să-l caute pe domnul Soare, pentru a vorbi cu el.

        Omul de zăpadă porneşte la drum pentru a-l întâlni pe domnul Soare, ca să-l roage să nu-l topească. În pădure se întâlni cu un iepure foarte flămând, căruia îi dărui morcovul său.

        Vremea caldă îl slăbea tot mai tare pe omul de zăpadă, însă iepurele, corbul şi rândunica i-au întărit acestuia corpul, tasându-l cu zăpadă.

        Prin pădure, omul de zăpadă se întâlni cu o marmotă care avea trei pui. Pentru că începuse a ploua, marmota îi oferi omului de zăpadă o umbrelă, în schimb, aceasta primi nucile care aveau rolul de nasturi.    

        Un lup bolnav şi flămând primi în dar de la omul de zăpadă, căciula şi fularul.

        Castorul îl ajută pe omul de zăpadă să treacă fluviul. Pentru că nu  avea cu ce plăti, omul de zăpadă îi oferi acestuia o castană ce avusese rol de gură.

        Înainte de a rămâne fără gură, omul de zăpadă îşi luă rămas bun de la prietenii săi.

        Ajuns în faţa mândrului Soarelui, omul de zăpadă uită cu totul de dorinţa arzătoare pe care o avea, aceea de a nu se topi niciodată.         Animalele pădurii i-au povestit Soarelui despre generozitatea omului de zăpadă.

        Omul de zăpadă îi dărui Soarelui o pipă. Astrul ceresc îl transformă pe acesta într-un vis viu care va călători pe deasupra mărilor, pădurilor, câmpiilor, iar după nouă luni va redeveni om de zăpadă, cel mai bun prieten hibernal al copiilor.