Cu mare greutate a reuşit mama să o convingă pe Mona să meargă la grădiniţă şi ea, aşa ca toţi copiii de vârsta ei. Până la urmă s-au înţeles că Martinel este cel care trebuie să frecventeze grădiniţa şi nu Mona. De dragul jucăriei pe care a primit-o în dar chiar de la Moş Crăciun, fetiţa se trezea dimineaţa, îl lua pe Martinel, un frumos ursuleţ cafeniu, cu blăniţă lucioasă şi pufoasă, cu doi ochişori negri ca murele şi pleca la grădiniţă.

Tuturor spunea cu mândrie că Martinel se descurcă, însă Martinel era aşezat pe scăunel, iar Mona....era mereu neatentă. Ea nu participa aşa ca toţi copiii la activităţile din clasă, pentru că întotdeauna găsea cu totul altceva de făcut. Când doamna educatoare citea poveşti minunate, Martinel poate stătea pironit pe scaun, cu ochii aţintiţi. Dar la întrebări, el nu putea să răspundă în locul Monei. Martinel nu se poate spăla pe mânuţe înainte de masă în locul Monei, nu desenează, nu cântă, nu dansează. După un timp, pentru fiecare activitate pe care "Nu" o făcea în locul Monei, primea câte o bulină roşie.

Timpul a trecut şi ursuleţul nostru a primit atâtea buline roşii că....blăniţa lui pufoasă şi cafenie aproape că a fost acoperită în întregime...încât colegii îi spuneau "Ursuleţul cel roşu...din cap până în picioare".Mona chiar îl certa uneori, dar degeaba. Toate acestea până într-o zi, când educatoarea a organizat o mare expoziţie de jucării numită "Jucăria mea preferată".Pe măsuţe jucăriile au fost aşezate cu multă grijă, astfel că puteai vedea păpuşele cu rochiţe minunate, frumos pieptănate, cu panglici colorate, pisicuţe cu blăniţe strălucind de curăţenie, cu papioane apretate, maşinuţe, căluţi, girafe, aricei, ursuleţi...câte şi mai câte.

Undeva, într-un colţişor al mesei, a fost aşezat Martinel, ursuleţul cel roşu din cap până în picioare. Mona, abia atunci când a văzut toate jucăriile înşirate, a înţeles că a greşit. 

Cu lacrimi în ochi şi roşie ca focul de ruşine a prezentat celorlalţi copii ursuleţul. A promis că se va schimba, că va îndrepta lucrurile şi nu-l va mai copleşi pe Martinel cu sarcinile ei...de copil de grădiniţă. În timp ce vorbea despre asta, o bulină mare şi roşie s-a desprins, lăsând la vedere o parte din blăniţa cafenie şi strălucitoare a ursuleţului. Doamna educatoare a felicitat-o pentru sinceritatea ei şi i-a spus că, dacă va face lucruri bune, Martinel îşi va recăpăta înfăţişarea şi va deveni cea mai grozavă jucărie din grădiniţă. Din acea zi, Mona noastră s-a schimbat: se spală singurică înainte de masă, doarme la prânz, ascultă toate poveştile, râde, cântă, dansează şi îl îngrijeşte ea pe Martinel, jucăria preferată.

"Nu există bucurie mai mare pentru mine decât să văd bucuria în ochii unui copil ce descoperă cartea"

                                    O educatoare