După 1860, se conturează una dintre cele mai importante epoci din cultura română, epoca marilor clasici, când apar : societatea Junimea, revista Convorbiri literare, operele de excepţie ale lui Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici sau critica lui Maiorescu.

Constituită în 1864, la Iaşi, din inițiativa unor tineri intelectuali (de unde și numele societății) de orientare filogermană ( Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, P.P.Carp și Vasile Pogor ), Junimea reprezintă prima societate literară superior organizată. Ea a impus o direcție nouă în cultura română, direcție caracterizată prin spirit critic și printr-un sentiment al valorii.

Activitatea Junimii a fost orientată spre problemele limbii, literaturii și culturii române și a avut câteva obiective fundamentale :

Criticul Tudor Vianu identifică cinci trăsături principale ale Junimii: 

În fruntea junimiștilor se afla Titu Maiorescu – critic literar de directivă, estetician și îndrumător cultural .

Studiile publicate de acesta în revista Convorbiri literare (revista Junimii, apărută în 1867 ) vizau domeniile limbii, literaturii romane, al culturii, esteticii și filozofiei. În acțiunea de îndrumare a culturii și literaturii române, Titu Maiorescu duce mai departe ideile lui Mihail Kogălniceanu și ale celorlalți scriitori grupați în jurul Daciei Literare. Maiorescu cere creației literare să-și tragă seva din realitățile naționale, să fie expresia sufletului românesc. Maiorescu a manifestat o admirație constantă pentru folclor, creația populară fiind pentru el „izvorul veșnic al tuturor inspirațiunilor adevărate”.