Texte creative pentru copii

Școala Gimnazială nr 12, 

     Tulcea, România

Clasa a IV-a B

Lumea Copilăriei

                                                                                             Roman Melania

Era o zi minunată de iunie.

         Dintr-odată, lumea piticilor a fost complet fermecată de o vrăjitoare malefică. Toți piticii erau afectați de vrajă, dar, un pitic rămase. Îl chema Doudle pe cel care a supraviețuit vrăjii.

        El se gândi să salveze lumea lor. Plecase pe un drum, iar o doamnă îi spuse că dacă el nu va salva Lumea Copilăriei, va fi și el afectat de vrajă. Acea doamnă i-a zis să plece în pădurea de lângă colț. Acea pădure era foarte periculoasă. Femeia i-a mai spus că va mai găsi o floare foarte neobișnuită. Un urs îi dădu o mică ghicitoare. Doudle răspunse la acea ghicitoare și plecase mai departe. Pe drum a dat de o vulpe care i-a zis că, dacă în zece secunde nu va alcătui o poezie, nu va trece mai departe. Ajunse în pădurea periculoasă. Era foarte flămând. A văzut un copac care avea câteva mere. A luat dintr-o mușcătură din măr și a căzut din copac. Nu se lăsă păgubaș, așa că plecase mai departe. 

A găsit floarea și a salvat Lumea Copilăriei.

        În sfârșit, piticul era fericit! Lucrurile din Lumea Copilăriei erau acum în ordine și totul avea un sens.

Curcubeul

                                                                                                         Stici Mihai

            Este pauza mare. Ceața deasă nu-i împiedică pe copii să se joace veseli în curtea școlii.

            La finalul orelor am pornit cu Alex și cu Andreea spre un magazin. Ne luăm fiecare câte o gogoașă și pornim spre casă. Dintr-odată se înnorează afară și se aude un zgomot. A început o furtună devastatoare. Am fugit toți spre casele noastre. Când am ajuns acasă, m-am uitat pe geam și am văzut un mare curcubeu. Era aproape de casă, așa că m-am hotărât să-i sun pe Alex și Andreea. Ne-am întâlnit toți la curcubeu.

Acolo era o scară care ducea la o înălțime foarte mare. Când am ajuns sus, era un fel de tobogan. Ne-am dat cu o viteză mare și am zburat. Norocul nostru a fost că am aterizat pe o trambulină.

            După ce ne-am dat jos, curcubeul a dispărut ca prin magie, iar noi ne-am întors spre casele noastre tot povestind de această experiență aievea.

Pauza mare

                                                                                       Mocanu Petrișor

         Sună clopoțelul pentru pauza mare. Toți copiii ies în pauză, în curtea școlii.

        Afară este o ceață deasă, pe care nu îi împiedică pe copii să se joace veseli în curtea școlii.

      Un elev descoperă în curtea școlii, un obiect foarte ciudat, nemaivăzut, de care copiii sunt foarte curioși, de acel obiect descoperit.

      Copiii strigă în gura mare.

      -Ce interesant e!

      -Ce să fie oare?

      Se aude din spatele grupului.

      Este un OZN.

      -Haideți cu toții să vedem ce este.

      -Dacă este un OZN, oare are și extratereștri?

      Dar deodată se aude clopoțelul sunând și a trebuit să meargă în clasă.

      Și nu au putut vedea mai bine OZN-ul, sau dacă avea extratereștri.

       Așa s-a sfârșit pauza mare, cu un eveniment straniu.

Lumea Copilăriei

                                                                                          Nițu Cristina

         Era o zi de primăvară. Toți piticii erau bucuroși, se jucau și se distrau. Dar, deodată pe cer apărură fulgere, cerul s-a înnegrit, toți piticii s-au speriat.

         Dintr-odată o zână rea a coborât din cer. A pus un blestem, asupra Lumii Copilăriei. A blestemat ca toți piticii să fie împietriți. Noroc cu un pitic, el nu era în Lumea Copilăriei, era plecat în Lumea Imaginației ca să își ia provizii. Acolo putea să își imagineze orice. El își imagina mâncare, haine noi și multe altele. Când a plecat de acolo, s-a întâlnit cu zâna rea. Ea era deghizată în zâna cea bună ca să nu fie descoperită. Ea s-a întâlnit cu piticul. Ea tot se întreba cum de a scăpat așa, că ea a distrus blestemul.

         În sfârșit, piticul era fericit! Lucrurile din Lumea Copilăriei erau acum în ordine și totul avea sens.

Piticul magic

                                                                                            Teodor Flavia

           Într-o zi de vară, când tocmai ce voiam să ies afară, începuseră deodată ploaia, eram atât de tristă, dar luasem o carte să citesc. Aceasta se numea ,,Piticul magic”. Am luat-o și am început să citesc.

         Trăia odată un pitic pe nume Erasmus din Lumea Copilăriei, aceasta fiind țara lui de basm unde petrecea timpul cu prietenii lui zănele, piticii și elfii. Deodată apăruse un troll gigant care voia să-i fure puterile piticului. Piticul îi spuse că nu dorește să i se fure puterile deoarece nu sunt ale trolului, ci a unui mare conducător. Atunci trolul se supără și începu să arunce cu bolovani magici în copaci și în prietenii lui. Totul era distrus și nimeni nu putea face nimic, nici măcar Erasmus, piticul magic. Pădurea acum arăta alb- negru. Prietenii lui Erasmus și celelalte vietăți și animale zburătoare dispăruseră, dar se și răniseră grav. Trolul amenință că dacă nu ise vor da puterile magice totul va fi distrus și mai rău și toți vor pieri. Piticul nu putea face nimic, însă prietena lui, zâna Elisabeth, nu era rănită grav și îl putea ajuta și însoți în călătorie. Ajunseră la grajdurile regale, deodată toți caii se agitară, dar nu era nicio grijă, deoarece era Erasmus și zâna Elisabeth. 

          Cei doi se duseră să ia pegașii zburători și porniră la drum. Pe drum toți norii strălucitori, acum erau îngrozitori de negri- cenușii. Elisabeth era atât de tristă dar era și fericită că îl vom învinge pe troll.

          Când ajunseseră în lumea trolului, totul era înspăimântător și groaznic, erau mlaștini pline cu noroi și copaci triști și uscați. Când ajunseră Erasmus și Elisabeth înăuntru, trollul era așezat pe un tron și cu o coroană pe cap. trollul îi ceru piticului să îi dea puterile lui ca să devină el regele ținutului. Atunci Erasmus acceptă, dar înainte de a intra făcuse un plan. Erasmus se ridică în aer și toate puterile lui se descărcau în troll, dar aceste puteri în loc să-l întărească, l-au făcut să se micșoreze și îl readu la normal. Deodată totul reveni la normal.

           În sfârșit piticul era fericit! Lucrurile din Lumea Copilăriei erau acum în ordine și totul avea un sens.

Obiectul ciudat

                                                                                                 Pindic Georgiana

        Într-o zi de primăvară, dis-de-dimineață copiii se pregăteau de școală. Afară se plimbau razele soarelui, care mângâiau chipurile copiilor. Eu, eram răcită și rămăsesem acasă. Toți copiii țipau de bucurie că merg la școală. 

        Acolo după prima oră de curs, au ieșit în curtea școlii să se joace.

Este pauza mare. Ceața deasă nu-i împiedica pe copii să se joace veseli în curtea școlii.

        Într-un colț din curtea școlii descoperiră un obiect ciudat, nemaivăzut, care le stârnește curiozitatea.

        -Ce interesant e! Să fie un OZN?

        -Dar nu are extratereștri.

        Din el ieșise un extraterestru. Era drăguț.

        Toți copiii se speriaseră și începură să țipe și să fugă.

        Extraterestrul zise:

        -Nu sunt rău ca și ceilalți! Nu vă faceți griji! Eu sunt bun.

        -Serios? Eu știam că voi sunteți răi. Dar tu ești drăguț!

        -E adevărat că extratereștrii sunt răi, dar eu nu sunt.

        Ei se împrieteniră și vorbeau des.

        El mai pleca din când în când la familia lui din extraspațiu, dar lui îi plăceau copiii, cu ei mereu dorea să se joace.

    O întâmplare neobișnuită

    Pindic Georgiana

        Într-o bună zi de iarnă, ninsese cu fulgi mari cât o cireașă. După un timp se oprise. Trecuseră lunile de iarnă și venise primăvara. Înfloriseră toate floricelele zânei primăverii, mai puțin un copăcel. Începuseră să vină berzele, vestitoarele primăverii.

        Berzele căutau, rând pe rând, stâlpi pentru a-și face cuiburi, pentru a putea depune ouăle. O barză, roșcat la picioare, se pusese pe copacul ,,iernii”. Dintr-odată, copacul înflori cu floricele minunate și sclipitoare. Fructele zemoase, zici că sunt magice! Se topeau în gură când mușcai. Barza când stătea în copac, lua câte o caisă pe care o mânca și mai lua și la cuib ca să hrănească puii. Ajunse la cuib și începuse să le dea câte o înghițitură pe rând la fiecare puișor. Puișorii doreau în continuu să mănânce… până-n momentul în care barza rămase fără caise. Le spuse puișorilor să aștepte până vine ea cu mâncarea. Când ea ajunse la copac, mai găsise cinci caise și luase două. Se duse înapoi la cuib ca să-i hrănească pe puișori. 

        A doua zi se întoarse la același copac pentru caise. Mama- barză văzu de data aceasta că era plin pomul cu tot felul de fructe: portocale, caise, mandarine, cireșe, prune și vișine.

        Era cel mai frumos copac din lume. Și așa, gurile puișorilor nu se mai săturau niciodată de fructele zemoase ale copacului.

Lumea viselor

Nițu Cristina

          Era odată o fată, pe care o chema Alina. Era tare frumoasă și pe cât de frumoasă, tot pe atât de visătoare. Părinții ei se certau , nu prea se înțelegeau, dar fetița nu avea ce să facă. Îi era destul de greu.

         Într-o zi Alina plecase la școală după terminarea programului școlar și hotărî să își noteze visele într-un jurnal. Când ajunse acasă, mâncă și apoi se odihni până ce o fură somnul.

Ea visă pe Fată- lavă și Băiatul- rechin. Casa lor se numea ,, Planeta Imposibilă”, era o planetă unde puteai să te joci în continuu. Totuși, micuța fusese trezită din cauza unui zgomot. Merse în bucătărie și observă că prăjiturile din farfurie erau mușcate. Mama fetei a venit și spuse:

    Alina își notă tot ce își mai amintea din vis în jurnalul personal și după lecturarea poveștii recomandate de învățătoare adormise rapid. Ea a început să viseze că pe ,,Lumea imposibilă” există Lumea Laptelui și a Prăjiturilor. A doua zi se trezise și merse la școală, iar peste o oră, două începuse o furtună care sparseră geamurile și copiii s-au speriat și ca prin minune tocmai Fata- lavă și Băiatul- rechin apărură. Ei spuseră:

    Nimeni nu răspundea , ei au întrebat din nou:

    Toți arătau ultima bancă. Alina nu avea ce să facă dar ei nu-i venea să creadă că visele ei au devenit realitate! Ei intrară în racheta- rechin și au plecat. Când au ajuns au observat niște copii care nu puteau coborî din trenul magic. Fata- lava a oprit trenul și copii au puteau să fie salvați, să se odihnească și să viseze. 

     În urma acestui episod, Alina se trezi în propriul pat, foarte odihnită. Încetul cu încetul ea uită ce visă și se preocupă dacă are ghiozdanul pregătit pentru școală și mai ales a început să se îngrijoreze pentru testul care urma la matematică și că trebuie să lucreze independent. În schimb Fata- lavă se tot întreba dacă a fost bine cum a procedat cu prietena ei Alina, pe care a înapoiat-o în realitatea ei pământeană, dacă este bună sau rea pentru că i-a luat jurnalul Alinei. Băiatul- rechin o liniști și o invită să supravegheze asupra Pământului pentru a nu se mai produce accidente.