Ghiocelul era cea mai mică şi firavă floare din grădina Raiului. Într-o zi, în acea grădină a coborât prinţesa Rază de soare ca să culeagă o floare pentru a şi-o pune în păr. În drumul ei prin grădină, printesa a rupt, din greşeală, cu trena rochiei sale, codiţa ghiocelului. Şi i-a părut atât de rău încât a vindecat-o pe dată şi s-a oferit să îi îndeplinească ghiocelului orice dorinţă. El a cerut voie să răsară primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul lui, abia simţit, să-i facă pe oameni să se bucure şi să ştie că a venit primăvara! Raza de soare l-a sărutat şi vraja a fost făcută.

Un înger călătorea într-o buna zi prin înălţimea cerului, legănându-se printre stelele strălucitoare. El se apropia de fiecare stea şi, de ici de colea, culegea câte o floare. După ce culegea din fiecare stea, el se pogora pe pământ şi rupea şi de aici o floare. Pe urmă se suia în cer şi dispărea sub bolta albastră.
Florile de pe pământ, care văzuseră îngerul strălucitor, fără să vadă ce floare luase cu el, se întrebau care să fie sora lor pe care îngerul a cules-o şi a dus-o cu el !

- Este un trandafir - ziceau trandafirii.
- Este un crin alb, ca şi îngerul- ziceau crinii.
- Ba nu, drept să vă spun surioarelor, că nu poate fi decât o lalea - zicea, îngâmfându-se, o lalea foarte frumoasă.
 Chiar micşuneaua, care-i aşa de modestă, zicea şi ea, cu glas dulce, că îngerul luase o micşunea.
Deodată, din înaltul cerului, o lacrimă pică şi veni să strălucească pe ghiocelul care avea o tulpiniţă ruptă. Îngerul nu se arătă, însă un glas ceresc se auzi:
- Sărmana floare, floare cu adevarat modestă! Fiindca te-am rupt, cere-mi o răsplată! Spune-mi ce ceri !?