Cetatea Albă este una din cele mai vechi aşezări de la nordul Mării Negre, fondată la sfîrşitul secolului VI î.e.n. de către coloniştii greci din Milet la limanul Nistrului, pe atunci un vast golf maritim. Localitatea a repetat denumirea greacă a fluviului pe care era aşezată: Tyras. Amplasată într-un loc deosebit de favorabil comerţului, Cetatea Albă a fost mereu disputată între marile puteri beligerante din zonă, iar denumirea ei, obţinută în timpul roman datorită folosirii în construcţie a pietrei albe de calcar, a fost tradusă consecutiv în limbile de circulaţie din respectivele epoci istorice, prin care a trecut. Astfel, pe parcursul timpului, de la Tyras-ul grecilor s-a trecut la denumirea romană – Alba Iulia, bizantinii au numit-o Asprocastron şi Maurocastron, tătarii - Ak-Libo, genovezii, evidenţiind particularitățile amplasamentului – Moncastro, moldovenii i-au spus – Cetatea Albă, după cucerirea de către Poarta Otomană, cetatea se va numi cîteva secole Ak-Kerman, iar după cucerirea cetăţii de către Imperiul Rus – Белгород-Днестровск, 

    Vechea cetate de margine de țară – Chilia – a avut în trecutul îndepărtat o viață înfloritoare. Romanii au botezat-o Achilea, semn ca era o așezare destul de mare, iar pe vremea ocupației turcești, localitatea purta denumirea de Eskil-Kale. Ridicată la sfîrșitul secolului al X-lea cetatea nu apare sub denumirea de Chilia decît mult mai tîrziu. Multă vreme cetatea aparținuse Imperiului Bizantin, ca și multe alte poziții strategice de la Pontul Euxin. În secolul al XI-lea genovezii și venețienii, care monopolizează comerțul Europei cu Orientul își extind influența asupra litoralului nordic al Mării Negre. Genovezii, care aveau interese economice majore în bazinul Mării Negre, ridicau în secolul al XIV-lea o fortăreață care supraveghea navigația între Marea Neagră și Dunăre, numind-o Licostomo.

Cetatea de la Soroca a fost înălțată de Ștefan cel Mare în ultimul sfert al secolului al XV-lea. O spune tradiția locală, care-i explică numele prin faptul că domnul a pus soroc (termen de clădire). În 1499 este menționat documentar Coste, primulpîrcălab al cetății. Cetatea Soroca a fost ănălțatî împotriva cetelot tătare de pradă, care prin vadurile Nistrului, își croiau drum în Moldova. Soroca n-a fost o cetate mare, cu două rînduri de ziduri, ca Suceava Cetatea Albă sau Hotinul, ci o fortăreațămică, un castel pentru adăpostul unei străji de pază împotriva tătarilor.

    Cetatea Tighina, așezată pe malul Nistrului a fost una dintre cele mai puternice cetăți ale Moldovei. Amplasată la un vad al Nistrului, avea o așezare geografică avantajoasă, fiind ferită de inundații. În secolele IX-XI populația băștinașă a ridicat lîngă vad o fortăreață, a cărei urme au fost găsite în preajma satului Calfa. Denumirea Tighina se datorează cumanilor, care în secolele XII-XIII ajungeau cu turmele în preajma trecătoarei. Unii cercetători susțin că la Tighina în secolul al XII-lea ar fi fost întemeiată o factorie genoveză. Dar analiza surselor atestă faptul că acest lucru ar fi imposibil, deoarece genovezii au primit dreptul de a naviga în Marea Neagră în 1261, iar la gurile Dunării și Nistrului și mai tîrziu.