Era o zi frumoasă de vară. E luna iulie, Andrei se află în vacanță la bunicii lui din partea tatălui. Era prima lui vacanță la bunici. Nu mai rămăsese niciodată la ei până acum. El are 10 ani, este blond și cu ochii albaștri. 

    Bunici lui locuiesc la țară, departe de aglomerația orașului. Îi vizita destul de des, dar nu mai mult de 2 zile și împreună cu părinți lui. De data aceasta era diferit, avea să stea toată vacanța cu bunicii lui. Era încântat.

    E luni, prima lui zi alături de bunici. Aceștia au o gospodărie mare în care găsim diverse animale mici și mari. Grădina bunici este plină de plante și legume.

   E dimineață, soarele strălucește, bunicul se ocupă de hrănirea animalelor, iar bunica să pregătească mâncăruri gustoase. 

- Tare îmi plac gogoșile bunici! zice Andrei.

    Câinele bunicilor mă întâmpină, îl cheamă Dudaș. E mare, blănos și foarte jucăuș. Părinți mei nu au vrut să îmi cumpere un câine.

   Acum sunt foarte bucuros că mă pot juca cu Dudaș. Bunicul dă de mâncare la rațe, mă duc să îl ajut. În spatele bucătării are un coteț cu pui de găină, sunt foarte drăguți și mici. Bunicul mai are o vacă cu un vițel și un cal alb.Mi-a promis că mă învață să călăresc.

   A trecut timpul și deja este ora prânzului. Bunica ne pune să mâncăm, apoi ne pregătim să mergem pe câmp.

Acolo bunici trebuie să strângă fânul și să îl aducă acasă pentru a avea mâncare pentru animale la iarnă.

E foarte cald, iar eu deja mă plictisesc. „Vreau acasă” îi spun bunicului. Dar nu putem merge până nu terminăm.

Mă plictisesc teribil. Dar nu pot pleca. Deja s-a făcut seară, iar eu m-am plictisit toată ziua. Sper ca mâine să mă distrez.

   A doua zi, mă trezesc nu prea bucuros. Ieri toată ziua m-am plictisit. Astăzi o să îl rog pe bunicu să mă învețe să călăresc.Optimist cu acest gând mă duc direct la bunicu și îi zic: „Astăzi vreau să învăț să călăresc!”. Dar bunicul îi răspunde:

- Dragul bunicului, astăzi nu am timp să te învăț să călărești. Am multă treabă. Nu te supăra.

    Andrei se întoarsă cu spatele, cu mâinile încrucișate și se bosunflă. Uitându-se prin gospodărie, zări vițelul și îi veni o idee. Dacă bunicul nu vrea să îl învețe să călărească, învață el singur. Se apropie de vițel, îl mângâie încet și dintr-o dată sări pe el. 

    Vițelul se sperie și fugi. Andrei căzu și se lovi la picior. Bunicul îl văzu și imediat îl ridică zicându-i:

- Viței nu se călăresc, dragul bunicului. Acum fugi la bunica să mănânci.