
Această lucrare este elaborată în cadrul Proiectului “lectiile online si eficienta lor”, implementat de Institutul de Politici Publice cu suportul financiar al Programului de Sprijinire a Educației al Fundațiilor pentru o Societate Deschisă în cadrul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros-Moldova.

Eficiența învățării online:
Pe perioada carantinei, dacă ne raportăm la eficiența învățării de la distanță, activitatea preșcolarilor a fost cu siguranță cea mai afectată dintre toate nivelurile de învățământ, fiind o adevărată provocare (pentru preșcolarii mai mari) sau chiar imposibilă pentru cei mai mici.


Învățătorii au menționat că dintre abilitățile de învățare, dezvoltarea scrierii corecte durează în timp cel mai mult. Astfel, exercițiile suplimentare de scriere desfășurate acasă (de obicei în context informal) au devenit cele mai utile dintre toate activitățile organizare în învățământul primar.



1. Rolul profesorului se schimbă. Profesorul se transformă în ghid și mentor.
2. Elevii sunt mai implicați în învățare. Ei trebuie să facă mult mai multe activități decât atunci când erau ascultători, uneori ascultători pasivi, în clase.
3. Lecțiile online sunt mai solicitante, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi. Elevii trebuie să se concentreze vizual, auditiv și intelectual în același timp, chiar şi în condiţiile existenţei unor eventuali factori disturbatori din casă.
4. Sarcinile de lucru presupun experiențe sincron, dar și asincron. Este foarte important ca acestea să fie clare, cât mai simplu formulate, cu indicații succinte, dar suficiente pentru a le permite elevilor rezolvarea lor, atunci când sunt asincron.
5. Mediul de învățare este diferit și foarte divers. Acesta poate fi mai confortabil, pentru că elevii sunt în casele lor, dar poate fi nepotrivit pentru învățare: spațiu insuficient pentru membrii familiei, logistică necorespunzătoare.
6. Lipsa unei abordări cât de cât unitară a experiențelor online de către profesorii clasei poate produce confuzie, disconfort.


- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors

- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) -
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) - DOWNLOAD
- LIKE
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!