
Copilăria și adolescența sunt perioadele cruciale în dezvoltarea ulterioară a copiilor, iar cunoștințele privind lumea digitală au un impact semnificativ. La această vârstă fragedă, copii pot învăța cu mult mai ușor despre siguranța în mediul online, pentru a putea preveni întâmplările nedorite.


Salut
Hey
Internetul reprezintă un loc atât de vast și uneori chiar confuz, încât fără câteva reguli de bază te poți pierde în resursele de care dispune. O metodă eficientă de a avea control asupra acestuia sunt regulile simple pe care copiii să le poată urma. Comunicarea este mijlocul de bază, de aceea este recomandat să vorbiți cu copilul dvs și să ajungeți la un numitor comun.
Reguli pe care trebuie sa le respecti:




Dacă am trăi într-o lume ideală, copiii vor cere mereu ajutorul părinților atunci când au probleme sau neclarități. Din păcate, în viața cotidiană, acest lucru nu se întâmplă atât de frecvent. Uneori, copiii se pot simți speriați în a cere ajutor. Spre exemplu, dacă copilul nu respectă o regulă și cade în plasa știrilor false, atunci acesta este silit să aleagă între a cere ajutor sau a rezolva singur problema de teama că va fi pedepsit dacă se va afla că a încălcat regulile.

Trebuie menționat faptul că așa-zisul „bullying” poate apărea atât în mediul online, cât și în cel offline, îndeosebi la școală. În aceste situații, este importantă deplina seriozitate din partea adulților. Chiar și dacă poate părea ceva nesemnificativ, pentru copiii lucrurile minore pot deveni serioase dacă nu sunt rezolvate la timp.

Din punctul meu de vedere in mediul online toti trebuie sa fim respectuosi si sa tratam toata lumea egal.
Sa ne ajutam reciproc daca e nevoie si sa nu plasam comentarii urite la postarile oamenilor.





- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors

- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) -
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) - DOWNLOAD
- LIKE
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!