Trăia odată un împărat pe vârful unui munte, într-o cetate cu două turnuri. Și odată, într-o vară, a plecat împăratul acela la război și nu s-a mai întors. Împărăteasa a trimis soli în toate părțile să dea de urma soțului ei. S-au dus solii cercetând până la marginile lumii și s-au întors după vreme îndelungată, fără bucurie. Împărăteasa avea doi copii care se jucau în țărână1 , când a plecat tatăl lor să se războiască. Acum erau mari și flăcăi de însurătoare. Unul crescuse în turnul dinspre miazănoapte2 , celălalt în turnul dinspre miazăzi3 , și amândoi erau diferiți la fire și la gânduri, dar unul și unul la chip și la făptură. S-au înțeles ei să plece de-a lungul lumii și să caute pe tatăl lor. 

Mama lor a plâns de bucurie și de durere când a aflat de hotărârea lor; de bucurie că are flăcăi atât de vrednici, și de durere, că se temea să nu-i piardă. Dar i-a povățuit să se ție veșnic împreună, cum țin boii la jug, și veșnic drumul unuia să fie drumul celuilalt. Și i-a binecuvântat și le-a dat voie să plece, și iarăși i-a sfătuit să meargă în tovărășie nedeslipită, și au plecat flăcăii. Pe unul îl chema Mureș, pe celălalt Olt. Dar abia părăsiră cetatea părinților și au început să nu se înțeleagă la drum, căci erau feluriți la fire și la gânduri. Și de-acolo, din creștetul muntelui, li s-a despărțit cărarea, că Mureșul a pornit spre miazănoapte, iar Oltul spre miazăzi.