
Accidentul nuclear de la Cernobîla fost un accident major în centrala nucleară, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă
a zonei înconjurătoare. Centrala
electrică se afla in apropiere de
orașul Prîpeat, Ucraina.Acest
dezastru este considerat ca fiind
cel mai grav accident din istoria
energiei nucleare.

Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60 % din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.



Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie.
Abia la 36 de ore de la dezastru încep evacuările în Pripiat, o localitate cu 50 de mii de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală.



În mai puţin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, cuprindea tot nordul Europei.
„Zona morţii” de la Cernobîl - un teritoriu otrăvit de radiaţii - se întinde pe 2.600 de km pătraţi. Este cunoscut oficial drept „zona de excludere”. Este perimetrul care a fost evacuat de armata sovietică după ziua de 26 aprilie 1986.


56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Dar pentru alte sute de mii, destinul s-a schimbat într-o clipă.
Peste 300.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele contaminate.
6,6 milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor.
6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.



Totuși, cel mai amplu studiu despre Cernobîl, publicat de Academia de Ştiinţe din New York în 2013 şi redactat de trei prestigioşi oameni de ştiinţă, a arătat că 985.000 de oameni au murit, marea majoritate de cancer.
Iar efectele contaminării se simt şi acum, după 34 de ani.





35 de ani mai târziu
Dezastrul de la Cernobîl nu a rămas în trecut. Efectele lui continuă să fie resimțite, iar acum, în toiul crizei climatice, pericolul nu face decât să se amplifice. Între timp, autoritățile nu sunt nici acum pregătite să facă față provocărilor. Măsurile de dezactivare a zonelor contaminate fie nu există, fie – acolo unde există tehnologiile necesare – nu sunt corelate cu suficiente resurse pentru a fi implementate. Mai mult, industria nucleară și guvernele susținătoare din Ucraina, Rusia și Belarus vor să cheltuiască miliarde pe alte proiecte nucleare, ignorându-și responsabilitatea față de supraviețuitorii de la Cernobîl și ascunzând realitățile zilnice cu care se confruntă acum localnicii.
- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors

- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) -
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) - DOWNLOAD
- LIKE
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!