Istoria cărții.

Tipurile de scris.

Pergamentele au fost ulterior înlocuite cu codexuri, cărți legate, de forma cărților din ziua de azi. Codexul a fost inventat în primele secole după Hristos sau chiar mai devreme. Se spune că Iulius Cezar a inventat primul codex în timpul războaielor galice, legând pergamentele în stil acordeon și folosea paginile ca puncte de referință.

Înainte de invenția și adoptarea tiparului, toate cărțile erau copiate de mână, de aceea ele erau scumpe și rare. În timpul Evul Mediu|Evului Mediu, doar bisericile, universitățile și nobilii bogați își permiteau cărți, care erau deseori legate cu lanțuri pentru a preveni furtul lor. Primele cărți foloseau pergament sau piele de vițel pentru pagini, dar ulterior s-au înlocuit cu hârtie.

Mai târziu în Evul Mediu, cărțile au început să fie produse cu tipărire cu blocuri, unde o imagine în relief a unei întregi pagini era sculptată în lemn, putând fi adăugată cerneală, reproducând mai multe copii ale acelei pagini. Totuși, crearea unei întregi cărți era un proces care cerea mult efort, având nevoie de acele blocuri de tipar sculptate de mână pentru fiecare pagină.

Metodele utilizate pentru tipărirea și legarea de cărți au continuat fundamental neschimbate din secolul al 15-lea până în prezent. Deși mai mecanizată, o tipărire de carte din 1990 are multe în comun cu tipărirea de pe vremea lui Gutenberg.

Invenția lui Gutenberg a constat în utilizarea de matrițe de metal mobile, asamblate în cuvinte, linii și pagini și apoi tipărite de presele de tipar pentru a crea mai multe copii.

Crearea cărții

Cărțile moderne de hârtie sunt imprimate pe hârtie concepută special pentru cărțile tipărite. În mod tradițional, hârtia cărților este albă sau albicioasă (mai ușor de citit), opacă pentru a maximiza vizibilitatea textului, și  (de obicei) dimensionată la etriere stricte sau grosimi standard.