Într-o pădure îndepărtată, unde iarna își întindea mantia albă peste tot, locuitorii pădurii așteptau cu nerăbdare sosirea Primăverii. Ei știau că, odată cu venirea ei, zăpada se va topi, florile vor înflori, iar copacii vor îmbrăca din nou frunzișul.

    Primăvara era o zână tânără și plină de viață, cu părul lung, unduit, strălucind ca soarele la amiază. Ea purta o rochie din petale de flori și zburda prin pădure, trezind la viață tot ce atingea. Cu fiecare pas al ei, ghioceii își ridicau capetele timide, iar copacii își înverzeau ramurile.

    Un cerb bătrân, înțeleptul pădurii, o privea mereu cu admirație. El știa că Primăvara aducea nu doar frumusețe, ci și speranță. Sub atingerea ei, păsările începeau să cânte, iar animalele mici ieșeau din ascunzătorile lor, bucuroase de căldura și lumina nouă.