A fost odată ca niciodată, căci așa încep poveștile cu învățături;  au fost doi copii care trăiau la marginea unui sat de la poalele muntelui.

       Strada pe care ei locuiau era pietruită, iar ziua se auzea sunetul înfierat al copitelor de cai și al trăsurilor grăbite.

    Casele se pierdeau sub fumurile leneșe de iarnă blândă. Zidurile erau îngălbenite de trecerea anilor, iar șirul lor se pierdea în verdele unei păduri, ce se întindea bogată până peste munte.

    Tommy avea mulți frați, iar părinții lui munceau din zori până seara, dar împărțeau cina cu bucurie împreună cu familia lor numeroasă.

    Casa avea două camere și un pod generos, unde se refugiau, visau și făceau tot felul de năzbâtii, atunci când vremea era cam neprietenoasă, după cum o numeau, când era frig afară.

Mai la vale, aproape de pădure, locuia Jimmy împreună cu părinții săi într-o casă cu etaj și curte frumos amenajată, cu un loc de joacă ce era doar al lui. Jimmy nu avea prieteni. Își petrecea timpul privind îndelung strada de la geamul camerei sale de sus și observând trecătorii, păsările, animalele și tot ce mișca.

Într-o zi Jimmy îl văzu pe Tommy jucându-se pe stradă cu cățelul lui, Spoty. Era foarte amuzant. 

Tommy aruncă bățul mai departe decât de obicei și ajunse în fața porții lui Jimmy. Îi tresări inima de bucurie. Voia și el să se joace cu ei, dar nu îndrăznea. 

Coborî scările cu o viteză amețitoare și ajunse îndată în fața porții sale maiestuoase. O deschise cu sfială și o mulțime de gânduri îi năvălire în minte într-o secundă. Dar, Spotty veni în fața lui bucurându-se.

Ajunsese la timp ca să se joace cu ei. Cei doi nu pierdură prea mult timp cu prezentările, că și continuară joaca, de data aceasta în curtea cea mare a casei lui Jimmy. Erau așa de fericiți. 

     Seara se lăsa timidă peste casele ghemuite acoperite de neaua strălucitoare, iar Tommy trebuia să se întoarcă acasă.