Ceea ce ochiul n-a văzut și urechile nu au auzit și la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El ( I Cor. 2,9)

Preview audio:

storyj.mp/abf6z9bnudr7

Omul a fost creat de Dumnezeu cu posibilitatea de a nu muri. Călcând Însă porunca divină de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, Adam, şi odată cu el toţi oamenii, a devenit muritor. La moarte, trupul omului se duce În pământul din care a fost luat, iar sufletul se Întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat (Eccl. 12, 7). Dar prin Învierea Mântuitorului, Acesta a dat tuturor oamenilor posibilitatea Învierii din morţi şi a vieţii veşnice, alături de Dumnezeu.

Învăţătura despre Învierea morţilor este una dintre tezele fundamentale ale creştinismului: dacă moartea este despărţirea sufletului de trup, Învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul cu care a vieţuit pe pământ.

Aşadar, prin Înviere se reface persoana umană Întreagă.

Învierea se referă doar la trupuri, căci sufletul fiind nematerial, spiritual, nu se poate descompune în nimic, după moartea trupească acesta fiind judecat de Dumnezeu și dus fie În rai, fie În iad.

Aşadar, Învierea noastră din morţi se bazează pe Învierea Mântuitorului, căci precum În Adam toţi mor, aşa şi În Hristos toţi vor Învia (1 Cor. 15,22).

Argumente Scripturistice

24. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.

25. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia.

26. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine;

27. Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.

28. Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,

29. Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.

30. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. (In. 5, 24-30)

După Înviere trupurile vor fi duhovniceşti şi nemuritoare, asemănătoare trupului Domnului de după Învierea Sa: „se seamănă trupul Întru stricăciune, înviază Întru nestricăciune; se seamănă Întru necinste, Înviază Întru slavă; se seamănă Întru slăbiciune, Înviază Întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (1 Cor. 15, 42-44).

Trupurile drepţilor inviaţi vor fi nemuritoare, nestricăcioase, pline de putere, spirituale, pline de slavă.

Trupurile celor păcătoşi vor fi şi ele nemuritoare şi nestricăcioase, însă sensibile la chinuri şi suferinţe şi într-o stare permanentă de dezarmonie.

La inviere, trupurile nu vor mai avea defectele corporale pe care le-au avut in viaţă, nu vor mai avea nevoi fizice: hrana, imbracaminte groasa sau subtire, medicamente, etc. Modelul invierii noastre este invierea Mantuitorului. Trupul Mantuitorului la Invierea Sa avea calitati deosebite: dispare din mijlocul apostolilor Luca si Cleopa, intra prin usile incuiate la ucenici, se inalta la ceruri. Iisus mananca un fagure de miere doar ca sa demonstreze ucenicilor ca nu e naluca, insa trupul sau indumnezeit nu mai avea nevoie de hrana.

Judecata particulară

Îndată după despărțirea lui de trup, sufletul omului este supus Dreptei judecăți a lui Dumnezeu, în fața căreia trebuie să dea socoteală, de viața de pe pământ. Judecata aceasta care se face fiecărui suflet în parte. Judecătorul este Hristos. Prin judecata particulară se cercetează starea generală în care iese omul din viața pământească si dacă această stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este dus de duhurile necurate la chinuri.

Dar nici fericirea si nici osânda nu sunt depline pană la judecata obștească, judecata cea de apoi, când vor îi iarăși unite cu trupurile. Numai cei rămași în viața aceasta pot să dobândească de la Dumnezeu ușurarea osândei sufletelor celor morți. Și aceasta, prin rugăciune si milostenie întru pomenirea morților si mai ales prin pomenirea acestora la Sfânta Liturghie.

Judecata obștească sau universală este învățătura despre învierea morților și despre viața de veci. Cei care au făcut cele bune aici pe pământ așteaptă cu bucurie viața de veci, căci pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu în viața aceasta și-i păzesc poruncile, făcând binele, viața aceea va fi intru totul fericită. Fericirea le va fi nesfârșită si neînchipuit de mare. Caci «cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea lea gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El» (1 Cor II 9) Aceasta negrăita fericire va consta mai ales în unirea în Duh cu Dumnezeu, în a-L vedea pe Dumnezeu față către față», în viețuirea slăvită și veşnică împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfinţii îngeri si cu toţi sfinţii Bisericii.

Judecata obştească

-Va fi universală, pentru că se vor supune judecăţii toţi oamenii, din toate timpurile şi toate locurile.

- va fi solemnă şi supremă, deoarece Judecătorul, Domnul nostru Iisus Hristos reprezintă Autoritatea cea mai mare şi se va înfăţişa la judecată în mod solemn, impresionant;

-va fi publică, adică se va face în faţa tuturor;

-va fi dreaptă, pentru că Judecătorul, Domnul nostru Iisus Hristos, este Însăşi Dreptatea şi Adevărul suprem

- va fi definitivă şi veşnică, adică va încheia planul divinităţii asupra creaţiei sale

-va fi Înfricoşătoare: drepţii o vor aştepta cu smerenie, iar cei cu conştiinţa încărcată de păcate grele, vor fi cuprinşi de frică mare.

După Învierea şi judecata obştească a oamenilor, se va instaura ceea ce Sfânta Scriptură numeşte cer nou şi pământ nou (II Pt. 3, 13). Asta nu Înseamnă că pământul acesta va fi distrus, ci va fi transfigurat, primind o nouă ordine.

Cei drepţi vor trăi veşnic în dreptate, pace şi iubire cu sine Înşişi, cu semenii şi cu Dumnezeu. În această lume a drepţilor, nu va mai fi nici moarte, nici plângere, nici durere, nici suspin (Apoc. 21, 4), ci o stare de fericire de nedescris. Frumuseţea vieţii veşnice va fi de neînchipuit: ceea ce ochiul n-a văzut şi urechile nu au auzit şi la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (1 Cor. 2, 9). Sfântul Ioan Damaschin spunea că după înviere, timpul nu se va mai număra în zile şi nopţi, ci va fi o singură zi veşnică, În care lumina lui Dumnezeu va străluci peste cei drepţi.

Viaţa de veci a celor răi, însă, va fi nefericită, lipsită de vederea luminii lui Dumnezeu, o viaţă plină de chinuri veşnice.
Aceştia vor locui Împreună cu diavolii şi cu cei ce-i slujesc, tânguindu-se şi suferind, Într-o stare de Întuneric adânc, fără de sfârşit.
Dar nici fericirea drepţilor, nici nefericirea păcătoşilor nu va fi la fel pentru toţi oamenii, ci În grade diferite, În funcţie de vrednicia sau nevrednici a pe care fiecare a dovedit-o În viaţa pământească: Fiecare va primi plata după lucrul său (II Cor. 5, 10); În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt (In. 14,2).

Locul în care sunt rânduite sufletele celor drepţi este raiul, iar locul în care sunt rânduite sufletele celor nedrepţi este iadul. Nu există un loc sau o stare intermediară între rai si iad, numit purgatoriu, cum învaţă Biserica Romano-Catolică, căci Mântuitorul Hristos nu a vorbit niciodată despre un asemenea loc.

You've previewed 9 of 15 pages.
To read more:

Benefits: