Dragoş-Vodă era un voievod voinic din Maramureş. El era un bun vânător şi-i plăcea să străbată pădurile, ca să vâneze fiarele sălbatice.

Într-o zi se porni la vânătoare cu câțiva ostași. Pe drum dădu din întâmplare peste un bou sălbatic, numit de moldoveni zimbru şi tot gonindu-l, ajunse la cotitura unui rîu. Dragoș împreună cu vânătorii au întins arcurile şi o mulţime de săgeţi s-au înfipt în corpul lui. Când zimbrul, rănit cu săgeţi, se porni spre dânşii, Dragoş întoarse calul şi-l lovi cu ghioaga în frunte. Tot atunci, căţeaua lui de vânătoare, căreia-i zicea Molda, şi pe care o iubea foarte mult, se repezi întărâtată asupra fiarei. Zimbrul a încercat să fugă, dar fiind greu rănit, cu capul însângerat, s-a aruncat în râu, unde l-au răpus săgețile ostașilor de pe mal. Însă odată cu zimbrul sărise în apa și Molda, care fu luată de undele repezi. Îndurerat de pierdere, dar bucuros că l-a doborît pe bourul furios, dragoş s-a adresat celor prezenţi, zicînd: "Iată am alungat de pe acest pămînt duşmanii care au venit să ne prade şi am omorît zimbrul cel furios!" Întru pomenirea acestei întâmplări, Dragoş s-a oprit în aceste ținuturi și fu cel dintâi care numi acest râu și meleag Moldova, luând ca stemă a noului său principat capul bourului.