A fost odată un meşter pe care îl chema Geppetto. Locuia într-o căsuţă sărăcăcioasă

şi îşi ducea zilele de azi pe mâine. Ca să mai facă un ban de pâine se gândi să cioplească o

păpuşă din lemn, care să facă tumbe şi cu care să colinde lumea.

Geppetto îşi luă uneltele şi începu să lucreze, cioplind întâi părul, apoi fruntea, apoi ochii. Meşterul lucră din greu toată ziua şi nu se lăsă până nu termină păpuşa. 

Îi puse numele Pinocchio.

„Tare mult mi-ar plăcea să aibă suflet, să am cu cine să schimb o vorbă!“îşi zise în gând Geppetto.

O zână bună a îndeplinit dorinţa lui

Geppetto şi a însufleţit păpuşa. Dar, fiindcă nu

era băieţel adevărat, zâna îi spuse Greierului

ce locuia în căsuţă să aibă grijă de Pinocchio

şi să-l înveţe ce e bine şi ce e rău. 

Când s-a luminat de ziuă, Geppetto

a mers direct la pătuţul în care l-a culcat pe

Pinocchio. Mare i-a fost mirarea

când a văzut păpuşa cioplită de

el rotindu-şi ochii şi mişcându-se

prin pat.

— Pinocchio, trăieşti! Chiar dacă nu eşti un băiat adevărat eşti copilul meu şi te

iubesc.

Bătrânul era cel mai fericit om de pe pământ. Însă Pinocchio era destul de îndărătnic şi nu voia să asculte de nimeni.

Degeaba îi spunea Greierele că fără carte va rămâne prost

şi va râde toată lumea de el, că Pinocchio o ţinea tot pe a lui:

— Nu-mi place şcoala, nu vreau să merg la şcoală!

Geppetto îi dădu lui Pinocchio ultima bucăţică de pâine, apoi merse în târgul de vechituri şi-şi vându paltonul cel ponosit, iar cu banii luaţi îi cumpără lui Pinocchio haine

şi cărţi pentru şcoală.

Când băiatul l-a întrebat unde îi e paltonul, Geppetto i-a răspuns că îi era prea cald şi l-a vândut. Obosit, înfrigurat şi flămând, Geppetto a lucrat până noaptea ca să poată cumpăra o pâine a doua zi.

Dimineaţa, Pinocchio, de voie–de nevoie, plecă la şcoală,dar îşi zise în sinea lui:

 „Când ajung acasă,îmi ajut tatăl la treabă.“

În drum spre şcoală, Pinocchio auzi o muzică de trâmbiţe şi tobe. Băiatul se îndreptă spre locul de unde se auzea muzica. Nimeri într-un bâlci înţesat de lume care se îngrămădea să intre la teatrul de păpuşi.

— Ce se întâmplă aici? întrebă Pinocchio un băieţel.

— Este teatru de păpuşi.

Pinocchio vându cărţile de şcoală unui negustor

de lucruri vechi şi intră la teatru.

Păpuşile uitară de reprezentaţie şi strigară în cor: „Pinocchio, vino în braţele fraţilor tăi de lemn.“

Când s-a văzut primit cu atâta căldură, Pinocchio ajunse dintr-un salt pe scenă. Toate majoretele l-au înconjurat cu dragoste şi îi puneau tot felul de întrebări. 

Lumea din sală începu să fluiere că a dat banii degeaba. Atunci apăru păpuşarul cel mare, un om foarte urât, cu barba până în pământ.

— Cine îndrăzneşte să-mi strice comedia? tună el. Am să te pun pe foc diseară, să-mi rumenesc friptura.

Pinocchio începu să se tânguie: „Tată, iartă-mă! Tu îţi vinzi şi haina de pe tine pentru mine şi eu nu-ţi fac decât necazuri. Cine te va ajuta la bătrâneţe?“

   Păpuşarului i se făcu milă de Pinocchio şi-i zise:

— Ţine aici câţiva bănuţi. Cumpără-i tatălui tău o haină de iarnă şi ceva de mâncare.

   Pinocchio îi mulţumi şi plecă bucuros spre casă.  

Motanul și Vulpoiul trăseseră cu urechea și se hotărâră să pună mâna pe galbeni.Se apropiară de Pinocchio și îi mărturisiră că ei știau o câmpie fermecată unde, dacă îngropi noaptea  un galben, a doua zi va crește în acel loc un copac plin cu bani de aur.

Pinocchio, a crezut vorbele celor doi hoțomani și cum s-a lăsat seara a plecat spre locul indicat și a îngropat galbenii.

Pe drum a fost atacat de doi bandiți , care nu erau alții decât Vulpoiul și Motanul. După ce au furat galbenii, aceștia l-au agățat cu capul în jos, de ramurile unui copac.