Era odată un împărat puternic şi mare  care avea pe lângă palatele sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinii avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă.

După ce frații mai mari eșuează în prinderea hoțului, Prâslea fiul cel mai mic al împăratului zise:

        – Tată, iată a sosit timpul; mă duc să pândesc şi eu.

        – Du-te, zise împăratul; dară negreşit că și tu ai să te întorci ruşinat ca şi fraţii tăi cei mai mari.

        – Pentru mine n-are să fie aşa mare rușine, zise el; fiindcă nu numai că sunt mai mic, dară nici nu mă leg ca să prind pe tâlhari, ci numai o încercare să fac.

     Prâslea alungă hoțul rănindu-l și, cum se lumină puțin, culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur și le duse la tatăl său.

    Niciodată n-a simțit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată.

    Prâslea îl anunță pe împărat că va pleca în căutarea hoțului.    

    Cei trei frați pornesc în căutarea hoțului, luându-se după dâra de sânge de la rana provocată de Prâslea.

    La marginea unei prăpăstii dâra de sânge dispare, iar cei trei vor trebui să coboare pentru a găsi hoțul. 

    Singurul care are curaj este Prâslea.

    Pe celălalt tărâm, Prâslea îi învinge pe cei trei zmei și le transformă palatele, cu ajutorul unui bici,  în trei mere:  unul de aramă,  unul de argint și unul de aur, salvând și fetele de împărat răpite de aceștia.

  Cu ajutorul fraților lui Prâslea, fetele de împărat sunt scoase din prăpastie, iar el este părăsit pe tărâmul celălalt. 

     Frații merg la împărat și îi spun acestuia că Prâslea a murit. 

    Prâslea salvează puii de zgripsor de un balaur și este recompensat de mama lor prin transportarea pe tărâmul oamenilor. 

    Prin dreptatea divină frații lui Prâslea sunt pedepsiți, iar Prâslea se căsătorește cu cea mai mică dintre surori și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. 

    Trecui și eu pe acolo și stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai 

    O bucată de batoc, 

    Ş-un picior de iepure șchiop 

    Și încălecai p-o șea, și v-o spusei dumneavoastră așa.

Sfârșit!