Într-o zi,  în Țara Cuvintelor, era mare încurcătură. Cuvintele se țineau de mână unele de altele și vorbeau toate deodată. Nimeni nu mai înțelegea nimic!!!!

 Atunci, au apărut ele, semnele de punctuație!

Primul a fost punctul, mic, dar curajos:

-Eu sunt Punctul! Îmi place liniștea. Pun capăt unei propoziții ca oamenii să știe că s-a terminat ideea.  

Apoi, a venit Virgula, zâmbitoare și jucăușă:

-Eu sunt Virgula! Îmi place să despart lucrurile, mai ales când cineva face o listă: mere, pere, prune și cireșe!

Semnul întrebării a intrat țopăind:

- Eu sunt cel care întreabă tot timpul! Voi întreba: ,,Ce mai faci?”, ,,Unde mergi?”, ,,Ai mâncat ciocolată?”

Semnul exlamării a apărut strigând:

-Uraaaa! Eu sunt pentru emoții! Când cineva e bucuros, supărat sau speriat, vin eu!