Obiectivul general al proiectului
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie digitală a minimum 10.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar de stat și aplicarea acestora în context pedagogic, prin implementarea unui program comprehensiv de formare și mentorat în pedagogie digitală.
Programul vizează în special cadrele didactice din mediul rural și din zone defavorizate, cu scopul de a îmbunătăți calitatea procesului educațional, de a facilita integrarea tehnologiilor digitale în predare-învățare și de a promova crearea și utilizarea de materiale educaționale deschise pentru un schimb eficient de practici educaționale

Obiectivele specifice
1. Formarea a minimum 10.000 de cadre didactice în domeniul educației digitale integrate și al tranziției digitale până la finalul lunii decembrie 2025, vizând îmbunătățirea competențelor specifice ale acestora în acord cu cadrul european DigCompEdu.
2. Crearea și publicarea a cel puțin 5.000 de Resurse Educaționale Deschise (RED-uri) de către profesorii formați, până la sfârșitul lunii martie 2026.
3. Aplicarea în procesul didactic a competențelor îmbunătățite, de către 100% dintre absolvenții etapei de formare, prin implementarea unui plan concret de mentorat pe o perioadă de 3 luni de la finalizarea formării, dar nu mai târziu de luna martie 2026.
CURSUL ESTE STRUCTURAT ÎN ȘASE MODULE
MODULUL I:
ROLUL COMPETENȚELOR DIGITALE ALE CADRELOR DIDACTICE
MODULUL II:
RESURSE EDUCAȚIONALE DIGITALE (DIGCOMPEDU 2)
MODULUL III:
PREDARE, ÎNVĂȚARE ȘI EVALUARE CU TEHNOLOGII DIGITALE
MODULUL IV:
TEHNOLOGII DIGITALE ÎN EDUCAȚIE – PRIVIRE DE ANSAMBLU
MODULUL V:
POTENȚIALUL TEHNOLOGIILOR PENTRU ÎNVĂȚARE ACTIVĂ
MODULUL VI:
PEDAGOGIE DIGITALĂ ȘI PROVOCĂRILE VIITORULUI APROPIAT
MARATONUL
ACTIVITĂȚILOR
https://digipad.app/p/1168324/6afc6d0f88361

https://wordart.com/edit/hdbnmll7ax13


https://sites.google.com/ccdcalarasi.ro/facaeni/home









https://www.menti.com/al6ggco4by1z


https://docs.google.com/document/d/1AlEYtgKPMzBpUrrAoSo8fvObLg2LCQQGwliY5Sd8a-g/edit?usp=sharing





https://www.menti.com/al6ggco4by1z




https://prezi.com/view/OFkqCIm8GAe3FxAiizmm/



https://author.livresq.com/workshop/680bb93f84a3620008b70d





https://author.livresq.com/workshop/680d115684a3620008b81a69


Test de Evaluare – Prepositions of Place
Nivel: A1-A2
Durată: 30 minute
Scop: Evaluarea cunoștințelor despre prepozițiile de loc (in, on, under, next to, behind, between etc.)
Instrumente digitale utilizate: Digitaliada (aplicații interactive), eTwinning (colaborare internațională)
Item 1 – Quiz interactiv pe Digitaliada
Tip: Alegere multiplă


Instrucțiune: Accesează platforma Digitaliada și completează quiz-ul "Prepositions of Place – Basic Level".
Obiectiv: Alege prepoziția corectă care completează propozițiile cu imagine.
Exemplu:
The cat is ___ the table.
a) in
b) on
c) under
d) between
Răspuns corect: c) under
.
- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors


- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $4.99+) -
BUY THIS BOOK
(from $4.99+) - DOWNLOAD
- LIKE
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!