COLECTIVUL DE REDACȚIE:

GILDA SCHINDLER        MIHAELA MARIN           ADINA  VASILE

CRISTINA MARIN          FLORICA DOBRE             ROBERTA LAMBĂ 

ELENA BACIU                  LAVINIA UDREA             GINA DUMITRACHE 

LOREDANA VEZETEU     ROXANA BROASCĂ        LUIZA MOCANU 

IULIANA GHERASIM      NICOLETA BOBE            CĂTĂLINA NEGUȚU 

CAMELIA BARLABOI      MIHAELA BOIERU         ANDREEA DUMITRU

IULIANA MIHĂILESCU    DIANA ȘERBAN            ADRIANA NEAGU

 A fost odată ca niciodată, un mic și verde greieraș. Numele lui era GRIG. Într-o zi a hotărât să părăsească codrul unde se născuse și să plece într-o aventură. Tot mergând el așa, dădu nu peste mult timp, de un mic sătuc. În mijlocul lui era o școală plină de copii veseli. Unul dintre ei pierduse pe drum o carte. Era o carte groasă, cu file frumos colorate și cu minunate imagini. Era o CARTE CU POVEȘTI. 

Ia să văd și eu ce scrie pe aici, își zise el în gând și deschise prima pagină. 

IVAN CEL FĂRĂ DE SEAMĂN

- Ce-i aici? întrebă GRIG când a dat cu ochii de această cușcă. 

- Suntem noi, Ivan, Bob și Stella. Suntem trei prieteni care împărțim același domeniu. 

- Domeniu? Nu văd decât o cușcă și mulți copii care se uită lung la voi printr-un geam. Cine v-a închis aici? 

- Oamenii! Ei sunt câteodată buni cu noi, iar alteori nu-i înțeleg deloc, spuse Ivan.

- M-aș bucura să vă ajut, dar nu mai pot zăbovi. Sper din tot sufletul ca să ajungeți într-o grădină zoo. Am auzit că e tare frumos acolo! Vă salut! (clasa a III-a D - înv Gilda Schindler)

                                  Zebra Zuzu

  GRIG, micuțul greieraș, după ce o întâlnește pe zebra ZUZU în pădurea din inima Africii, se pregătește pentru un interviu special cu aceasta.

 - Astăzi am să aflu mai multe despre cea mai curajoasă și mai aventuroasă zebră din toată savana! 

  În fața lui, zebra ZUZU, cu dungile ei albe și negre ca niște linii de aur, stătea calmă, privindu-l cu ochii ei mari și strălucitori. GRIG, cu microfonul său improvizat dintr-un pai de trestie, zâmbea larg.  

  - Bună ziua, zebră ZUZU! Mulțumesc că ai acceptat să

fii intervievată astăzi! Ești un adevărat model pentru

viețuitoarele pădurii! Am pentru tine o întrebare simplă. Cum te simți când toată lumea te admiră pentru curajul tău?

  ZUZU râde ușor, în timp ce își mișcă coada, scuturând câteva picături de rouă.

 - Mă simt bine să știu că i-am inspirat pe alții să fie curajoși. Curajul meu vine din încrederea în propriile mele puteri și din sprijinul celor dragi. Curajul nu înseamnă lipsa fricii, ci alegerea de a merge mai departe, chiar și atunci când îți este frică.

  După ce îi mulțumește zebrei, GRIG pleacă cu o inimă mai mare și mai încrezătoare, știind că și el poate fi la fel de curajos. (clasa preg. A - înv. Mihaela Marin)

CÂMPIA MINUNILOR

            Încrezător în puterea lui de a înțelege lumea, Grig - greierașul cel isteț și-a propus să exploreze locuri noi. Voia să își facă mai mulți prieteni, să depășească împreună obstacolele întâlnite.

        A trecut pe lângă un grup vesel care se grăbea să ajungă la spectacolul de teatru. Era cât p-aci să fie lovit de doi hoțomani care se bucurau că au au înșelat pe cineva. Păreau periculoși. Era bine să nu aibă de a face cu ei!

         A mers mai departe și a ajuns pe o câmpie cu nimic deosebită față de altele. Dar ce se auzea? Parcă plângea cineva. Lângă o buturugă mică  observă o făptură inedită: păpușă sau băiețel? Imediat și-a dat seama că este Pinocchio. Auzise despre el de la unchiul său, Greierașul-Vorbitor care locuia în casa lui Geppetto.

    Și Greierașul cel Înțelept își continuă călătoria...

(Cristina Marin, cls.a III-a A)

BUNICUL DE CIOCOLATĂ

                                clasa a II-a B, prof. Baciu Elena - Anca

    Simpaticul greieraș Grig a mai întors o pagină a cărții cu povești și a întâlnit-o pe devotată cucă Svelgja. Aceasta tocmai se pregătea să-l anunțe pe bătrânul Oscar că este timpul să-și ia gustarea și a tresărit surprinsă de apariția lui Grig, sărind de sub capacul ceasului de buzunar și scoțându-și masca de ochi. 

    - Sunt încântat să te cunosc și extrem de curios să știu cum se face că în această poveste ești primul personaj pe care îl întâlnesc?

    - Sunt cel mai fascinant personaj al acestei cărți! Copiii din întrega lume m-au îndrăgit încă de la început. Vrei să-i cunoști și pe ceilalți?

   - Sigur! Am auzit de aventurile voastre pline de haz și tare mi-aș dori să-i cunosc și pe ceilalți!

    - El este Oscar, un bătrânel cât se poate de neobișnuit, căruia îi plac atât de mult dulciurile, încât Martin și Matilda l-au poreclit "bunicul de ciocolată". 

    E cel mai simpatic bunic pe care l-ai putea cunoaște vreodată: dieta lui constă din căsuțe de turtă dulce, torturi de caramel, prăjituri de ciocolată, cuiburi cu nucă, înghețată de vanilie și alte bunătăți, în vreme ce ghiveciul de legume îl mănâncă cu mare grijă, căci îngrașă! Unde mai pui că bunicul doarme cu capul în jos, lipit cu ghetele de tavan!

    Familia Sjursen locuiește într-o casă foarte frumoasă, in cel mai minunat oraș din lume, Bergen. Dacă se întâmplă să nu știe cineva unde se află acest oraș, putem să-i suflăm pe furiș, ca să nu audă nimeni: în Norvegia.

- Și cele trei doamne cu înfățișare ciudată? întreabă Grig.

- Și cei doi copii? întreabă Grig.

- Martin Sjursen are șase ani și câteva luni ... cam patru. Mai precis, patru luni și jumătate. El are o familie foarte unită, formată din tata Ivar, mama Marta și o soră în vârstă de opt ani, Matilda. 

    - Doamnele sunt surori. Magda, cea cu paltonul albastru, Agnes, cea cu cardiganul tricotat și Helga, cea cu costumul de tweed. Surorile erau renumite pentru caracterul lor nesuferit. Și, colac peste pupăză, cel mai mult urau dulciurile. 

    Încă din copilărie aveau obiceiul să ceară ceva sărat sau picant în loc de prăjituri sau bomboane. Orice altceva, numai dulciuri nu!

    - Am auzit că treceți împreună prin câteva aventuri pline de amuzament, nu-i așa? întreabă greierașul Grig.

    - Da! În așteptarea faimosului Târg al dulciurilor din Bergen, la care bunicul speră să câștige medalia de aur, cei coi copii, împreună cu bătrânul meu buclucaș, trec prin peripeții care de care mai amuzante și încearcă în același timp să dejoace planurile celor trei surori Paulsen, bătrânele acestea acre care strică dinadins dulciurile din cofetăriile orașului, presărând pe ele sare, piper și praf de ghimbir. La toate astea se adaugă misterul cufărului de pe verandă, un mâner de umbrelă cu inscripții stranii și o urmărire ca in filme.

   - Parcă am auzit și de o poveste cu vikingi? spuse Grig.

    - Ah, da! Aventurile lui Martin și ale Matildei au continuat petrecând două săptămâni la bunicul Oscar...și încă nesupravegheați de părinți. Odată ce au pătruns în casa plină ochi de dulciuri a bunicului, pe copii i-a așteptat o aventură incredibilă: au aflat secretele din istoria familiei lor, au călătorit în timp, au întâlnit vikingi adevărați și au pornit în căutarea cufărului misterios în care era ascuns un artefact magic ce putea îndeplini orice dorință, dar numai una. Cufărul căzuse în mâinile trădătoarelor surori Paulsen și visau să distrugă dulciurile din întreaga lume. Martin, Matilda și bunicul de ciocolată reușesc să le oprească la timp. La urma urmei, acolo unde își face apariția bunicul Oscar, există întotdeauna și un strop de magie!

Bufnița care se temea de întuneric

d

Deși exersase, lui Buf nu-i  ieșea aterizarea. Se     oprise cu ciocul în pământ. Își      scutură aripile și se înfoie cât      putu de tare.

- Ce neașteptat !      Luna s - a rostogolit la picioarele mele ! zise greierașul Grig  .

-Hei! Sunt bufniță ! răspunse Buf și scoase unul dintre Hiii-urile lui. 

- Nu te îmbufna !Și eu sunt deseori confundat cu o mărgică verde ca de catifea.

- Mie îmi pari negru ca   întunericul care mă învăluie din  toate părțile.

- Te  temi de întuneric ? Poate ar fi bine să-ți fac cunoștință cu Licuriciul, amicul meu. Ar putea să-ți lumineze calea și astfel întuneric să prindă culoare.

- Ești un prieten de nădejde, Grig!

- La revedere Buf și muuuulte nopți bune !

- La revedere, zise Buf, făcând o plecăciune nostimă. Întinse aripile și decolă spre casă. 

Se ciubări reflectând la o nouă perspectivă asupra întunericului.

              prof. înv. primar Dobre Florica

Ursul păcălit de vulpe

Ion Creangă

Prof. înv. primar: Udrea Lavinia Cristina

    Ursul, cu coada prinsă în copcă și înghețată bocnă, a scos un răcnet de s-au speriat și păsările din pădure. Dar de data asta, în loc să se supere tare, s-a gândit altfel:

    -Hm... Asta-i a doua oară când mă păcălește vulpea. O fi ea șireată, dar dacă tot am înghețat aici, măcar să învăț ceva!

    Cu mult efort și cu ajutorul lui Grig cel isteț, care a trecut prin zonă, ursul și-a scos coada din gheață și s-a dus direct la casa vulpii. Dar nu ca să se răzbune, a dus cu el un borcan mare cu miere și i-a zis:

    -Vulpe dragă, m-ai păcălit, nu zic nu. Dar dacă tot ești atât de isteață, ce-ar fi să facem pace și să deschidem împreună o școală de păcălit… glumeț?

    Vulpea, curioasă și amuzată, a acceptat. Așa că de atunci, ursul și vulpea au devenit parteneri de distracție: le spun puilor de animale povești, ghicitori și glume învățându-i să nu se lase păcăliți, dar și să râdă cu poftă.

    Iar în fiecare iarnă, la gura copcii, ursul stă cu o pancartă: „Nu băgați coada în apă! Mai bine veniți la școala noastră de veselie!”

    Și uite-așa, pădurea a devenit un loc mai vesel, plin de râsete și prietenie, iar ursul... n-a mai fost păcălit niciodată. Sau poate... doar un pic, pentru amuzament!

Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare

- Greierașule Grig ești gata pentru o poveste cu totul specială? întreabă Maria, elevă în clasa a II -a.

- Ce o face așa specială?

- Vezi tu, este despre legătura  dintre o pescărușă și un motan, de fapt mai mulți motani.,, Motanul mare,negru și gras stătea la soare în balcon Pasărea căzu pe balcon și era foarte murdară și mirosea îngrozitor. O prinsese ciuma neagră, blestemul mărilor... sau poate al oamenilor care nu au respect pentru natură.Înainte de a muri, deși trebuie să-ți spun că Zorbas, motanul nostru, a încercat să o ajute, aceasta a făcu un ou. Zorbas a acceptat să-i facă trei promisiuni, deși nu se cunoșteau.

- Stai, cum așa?

-Da, a fost impresionat de situația ei și... de altfel este un motan bun și generos.

- Care au fost promisiunile?

_ Să nu mănânce oul, să aibă grijă de el până iese puiul și... să-l invețe să ZBOARE!

- O,nu! Asta este imposibil!

- Și totuși a reușit! Cu multă dăruire și  implicare, cu ajutor din partea prietenilor lui, motanii Clonoleul, Secretarul, Știetot și a unui OM- iubitor de animale a dat pescărușei 

- Știi, Grig, ce m-a impresionat cel mai mult?

Declarația lui Zorbas este ca un manifest. Ascultă : ,, Te iubim așa cum ești. E bine să știi că alături de tine învățăm ceva care ne umple de mândrie : învățăm să apreciem, să respectăm și să iubim o ființă diferită. e foarte ușor să- i acceptăm și să-i iubim pe cei care sunt la fel ca noi,dar să simți asta față de cineva diferit e foarte greu, or noi am reușit împreună cu tine.

Trebuie să zbori. Când o să reușești , îți spun sigur că vei fi fericită, iar sentimentele noastre vor fi mai puternice, pentru că va fi vorrba de iubire între ființe complet diferite.

- Mi-e frică să zbor!

_ Voi fi lângă tine! 

- Zbor! Zorbas! Pot să zbor! striga euforică din imensitatea cerului cenușiu.

- Da? Și ce-ai înțeles?

- Că reușesc să zboare numai acela care îndrăznește !,,

- Maria, m-ai făcut să plâng... de fericire!

- Te mai aștept, Grig! Mai am povești de depănat!

Clasa a II -a A    INV. VEZETEU LOREDANA

"Regele tuturor sălbăticiunilor" de Maurice Sendak

Înv. Broască Roxana Daniela- clasa a II-a D

Greierașul Grig ajunse într-o junglă întunecoasă. Din spatele copacilor cu frunziș încâlcit se auzea un vacarm înfricoșător. Ar fi vrut să dea mai repede pagina șă să dispară din povestea aceasta, dar un imbold de curiozitate greierească îl țintuia locului. Cine putea face zgomotul acela îngrozitor? 

 În fruntea unui alai format din cele mai înspăimântătoare sălbăticiuni din toată lumea mergea un copilaș firav îmbrăcat într-un costum bizar de lup. 

-Hei! Hei Heeeeei! strigă Grig din răsputeri către micuțul conducător al grotescului alai. Vocea lui subțirică reuși să întrerupă tărăboiul. Sălbăticiunile îl priveau cu ochii lor mari, galbeni, uimiți. Max, căci așa îl chema pe băiețel, se aplecă și îl ridică pe greieraș pe dosul palmei, până în dreptul ochilor lui.

- Ajută-mă să ajung acasă...îi șopti el. Sunt de doi ani pe insula aceasta. La început mi s-a părut amuzant, dar acum...mi-e dor de mama...

-Dar cum a ajuns un băiețel ca tine tocmai aici? îintrebă Grig tot în șoaptă.

-M-am supărat pe mama...de fapt, am supărat-o pe mama și am plecat de-acasă cu o barcă. Am ajuns aici și sălbăticiunile acestea m-au ales regele lor. A fost distractiv o vreme, dar acum mi-e dor de mama și nu știu cum să mă întorc în camera mea.Grig zîmbi. Sfaturile bune erau specialitatea lui.

-Cred că știu ce se întâmplă. Ești într-un vis. Nu ai decât să spui "Îmi pare rău!" și visul se va sfârși.

-Îmi pare rău, mama...

Și Max a plutit înapoi peste un an, săptămâni în șir, și încă o zi, chiar până în noaptea din camera sa unde a descoperit că cina îl aștepta și încă era caldă.

Iar Greierașul Grig a pornit mai departe spre alte aventuri, bucurându-se în sinea lui de puterea magică pe care cuvintele o mai poartă încă în ele...

Leul și șoricelul

     sau

Interviu despre prietenie

PROF. ÎNV. PRIMAR IULIANA GHERASIM

Grig: Bună ziua, Leule! Bună ziua, Șoricelule! Vă mulțumesc că ați acceptat să vorbiți cu noi. Povestea voastră a inspirat multe generații. V-aș întreba, pentru început, cum a început prietenia voastră?

Leul: Bună ziua! Ei bine, totul a început într-o zi obișnuită, când

 m-am trezit cu un mic șoricel alergând peste mine. L-am prins din reflex, dar l-am eliberat după ce m-a rugat. Mi-a spus că îmi va fi de ajutor într-o zi, ceea ce, sincer, mi s-a părut amuzant la vremea aceea.

Șoarecelul: Da, eram foarte speriat, dar am avut curaj să-l rog 

să-mi cruțe viața. Nu am uitat niciodată gestul lui și am așteptat momentul în care aș putea să-i întorc favoarea.

-

Grig: Și acel moment a venit mai repede decât v-ați fi așteptat. Leule, cum a fost pentru tine când ai fost prins în capcană?

Leul: A fost înfricoșător. Nu mai avusesem niciodată un moment în care să mă simt atât de neajutorat. Lanțurile mă țineau strâns și nu puteam face nimic. Când l-am văzut pe micul meu prieten, nu mi-a venit să cred.

Șoarecele: Am auzit răgetele lui și am știut imediat că trebuie să fac ceva. Cu dințișorii mei mici, am început să rod funiile. Nu a fost ușor, dar nu m-am oprit până nu l-am eliberat!

Grig: Asta da dovadă de loialitate și curaj. Ce ați învățat fiecare din această experiență?

Leul: Am înțeles că bunătatea nu trebuie subestimată. Chiar și cel mai mic prieten poate avea un suflet mare.

Șoarecelul: Iar eu am învățat că, oricât de mic ai fi, poți face lucruri mari dacă dorești cu adevărat. Prietenia adevărată nu ține cont de mărime sau putere.

Grig: Ce mesaj aveți pentru cei care vă citesc povestea?

Leul: Fiecare gest de bunătate contează. Nu știi niciodată când se va întoarce spre tine.

Șoarecelul: Și nu subestima niciodată un prieten! Uneori, cei mai mici sunt cei mai curajoși.

Grig: Mulțumesc pentru aceste gânduri frumoase! Ați demonstrat că prietenia adevărată depășește orice diferență.

Leul și Șoarecelul (în cor): Cu drag!

O întâlnire magică

    Într-o poieniță scăldată în razele soarelui, Grig, un greieraș verde și vesel, își fredonează melodia de vară. Deodată, zărește o mioară cu blana roz strălucitoare apropiindu-se.

    - Hei! Hei! zise Grig. Ce minune colorată se plimbă pe pajiștea mea? Tu trebuie să fii un vis roz sau... o mioară?

    - Sunt o mioară, da… mă numesc Sentimioara, Și… nu sunt mereu roz. Doar când sunt fericită!

    - Zău? Adică... te colorezi după cum te simți? Asta-i o vrajă sau un dar?se miră Grig.

    - Nu știu. Toate celelalte mioare sunt albe și mereu la fel. Eu… mă schimb. Dacă sunt tristă, devin gri ca norii de ploaie. Dacă sunt furioasă, sunt roșie ca focul. Le sperii uneori…

    Grig zise, punându-și piciorușul sub bărbie, gânditor:

    - Dar ce dar minunat ai! Emoțiile tale se văd pe dinafară! Ești ca o pictură vie! De ce ai vrea să fii ca celelalte?

    - Pentru că e greu să fii diferit, oftă Sentimioara. Nu știu dacă mai există cineva ca mine. Așa că m-am hotărât să plec… într-o călătorie. Poate, poate... găsesc și alte ființe care simt în culori.

    - Oh, Sentimioara, ești curajoasă! Lumea e plină de ciudați colorați, ca mine, de exemplu! Eu cânt când sunt trist și sar când sunt obosit. Poate n-am blană care sclipește, dar și eu simt profund.

     În timp ce ochii ei lucesc, iar blana capătă o nuanță caldă de portocaliu, Sentimioara îi spuse:

      - Mulțumesc, Grig. Poate că... nu sunt singură, doar unică. Și poate unicii se recunosc între ei, nu prin cum arată, ci prin cum simt.

    - Exact! Hai, du-te și descoperă lumea. Și când te-ntorci, povestește-mi despre culorile inimii tale.

   Sentimioara zâmbește, iar blana ei se unduiește într-un curcubeu blând. Pornește la drum, lăsând în urmă un greieraș care fredonează o melodie nouă – una cu nuanțe de curaj, prietenie și un strop de roz. Așa că Sentimioara intr-o călătorie prin lumea colorată a animalelor și a sentimentelor.

    La întoarcere, Sentimioara îl găsește pe Grig tot acolo, cu piciorușele strânse peste piept și ochii mari cât două stele.

    Se apropie încet, și cu vocea ei moale, încă purtând urme de aventură, îi spune:

      - Grig, lumea e plină de culori care nu stau în curcubeu. Am găsit un albastru care ascultă, un galben care râde fără oprire, și un verde care se teme, dar merge înainte. Dar știi ce? Niciunul nu-i ca rozul tău – curajos și blând în același timp. L-am purtat cu mine peste tot.

    Grig clipi de câteva ori și își strânse aripioarele, ușor emoționat.

     - Și… melodia? șopti el.

    Sentimioara râse, iar în urma ei începu să se înalțe încet o melodie nouă – una care începea cu „dor” și se termina cu 

   „acasă”.

     În cele din urmă, Sentimioara înțelege: este unică, dar și alții simt la fel ca ea!

CLASA I B, prof. Bobe Gabriela Nicoleta

Cei trei purceluși

               Greierașul Grig și prietenia neașteptată 

Greierașul Grig se îndrepta vesel spre casă, fredonând tot soiul de melodii. Trecând prin Poiana Fermecată, a zărit un lup la ușa purcelușului Naf-Naf, prietenul său. Curios din fire, s-a apropiat.

Grig: Bună ziua, Lupule!

Lupul: Cine ești tu?

Grig:Eu sunt greierașul Grig. Ce vânt te aduce la casa prietenului meu, Naf-Naf?

Lupul: Nu este treaba ta! Pleacă!

Din casă se auzi strigătul prietenului său

Naf-Naf: Grig, salvează-te! Este lupul cel rău, vrea să ne mănânce!

Grig: Așa este, Lupule?

Lupul: Da! Ascultă sfatul prietenului tău și pleacă, să nu te mănânc și pe tine!

Grig: Hmm… De ce ai face asta? Nu vrei să stăm puțin de vorbă?

Lupul, blând deodată parcă, văzând că nu poate dărâma casa din cărămidă, a acceptat propunerea lui Grig, iar cei doi s-au așezat pe băncuța din fața casei. I-a mărturisit că nu este, de fapt, un lup rău, ci doar singur și foarte înfometat.

Greierașului, suflet mare, i s-a făcut milă de el și l-a rugat pe prietenul său să deschidă ușa. Deși celor trei purceluși — Naf-Naf, Nif-Nif și Nuf-Nuf — le era greu să îl creadă, au hotărât să-i acorde o șansă și l-au primit în casă.

I-au întins masa și au petrecut împreună, au mâncat și au cântat, până soarele a plecat. Și-au luat rămas-bun cu o îmbrățișare și au pornit fiecare spre căsuța lui, știind că vor rămâne prieteni pentru totdeauna.

Clasa I F

Profesor învățământ primar Barlaboi Camelia Mihaela

      După ce puișorul a reușit să scape de vulpe, s-a așezat pe o piatră mare, încă tremurând de frică. În acel moment, a auzit un sunet melodios venind din apropiere. Era greierașul GRIG care cânta cu toată inima, aducând o notă de bucurie în aerul tensionat.

    Curios, puișorul s-a apropiat de Grig și i-a spus: „Bună! Cântecul tău este atât de frumos! M-a ajutat să mă simt mai bine după întâlnirea cu vulpea.”

   Greierașul a zâmbit și a răspuns: „Mă bucur că îți place! Muzica are puterea de a alunga fricile și de a aduce fericire. Vrei să cântăm împreună?”

  Puișorul, simțindu-se mai în siguranță, a acceptat cu entuziasm. 

      A început să danseze în jurul greierașului Grig, iar cântecul lor a umplut pădurea de veselie. Pe măsură ce cântau, au fost auziți de alți prieteni din pădure: iepurași, păsări și chiar și câțiva arici, care s-au alăturat lor.

     Împreună, au organizat o petrecere în pădure, unde toți au dansat și au cântat, uitând de fricile lor. Vulpea, auzind zgomotul vesel, s-a apropiat curioasă, dar când a văzut cât de fericiți erau toți, a realizat că nu era loc pentru răutate în acea atmosferă de bucurie.

                       Astfel, vulpea a decis să se alăture petrecerii, promițând că nu va mai fi

 o amenințare pentru nimeni. 

                   A învățat că prietenia și muzica pot  transforma chiar și cele mai temute inimi.

Și așa, puișorul,  Grig și 

      toți prietenii lor au trăit fericiți, 

 cântând și dansând împreună,

învățând că, uneori, cele mai frumoase 

       momente vin din cele mai neașteptate întâlniri.

Clasa I E

Prof. Înv. Primar: Neguțu Cătălina

Frumoasa și Bestia

                Greierașul Grig ajunse într-o pădure înspăimântătoare. Era cufundată într-o ceață groasă, rece, care părea să înghită orice sunet. Copacii înalți și noduroși aveau crengi întinse ca niște brațe scheletice, iar scoarța lor crăpată părea să ascundă chipuri încremenite. Deși el era doar un greieraș, frunzele uscate trosneau ca niște oase sfărâmate, sub greutatea lui. 

                Lumină aproape nu era, doar o pâlpâire palidă a lunii printre ramuri, ce se mișcau lent, ca și cum șușoteau între ele. Un vânt slab aducea miros de pământ umed și mucegai, iar din depărtare se auzeau sunete ciudate – pași? șoapte? plâns?  

      Îndrăzni să escaladeze un copac pentru a vedea ce se  ascunde acolo și observă un castel la fel de sinistru ca pădurea care-l înconjoară.  Împins de curiozitate a hotărât să meargă la castel. 

          Aici o văzu pe Belle, o fată nespus de frumoasă. O știa din povești și era nerăbdător să îl cunoască și pe Bestie. Nu dorea să fie văzut, doar stătea și urmărea scenele care se derulau sub ochii lui curioși.        

        Belle a rostit „Te iubesc”, dar Bestia nu s-a transformat în prinț, ci a rămas așa cum era — o ființă cu înfățișare neobișnuită, dar cu o inimă nobilă. Vrăjitoarea a apărut, mirată.

 - Ai spus că îl iubești așa cum e… fără să ceri schimbare?

    Belle a zâmbit: 

        - Pentru mine, frumusețea stă în suflet.  

        Atunci, vraja nu s-a rupt prin transformare, ci prin acceptare. Castelul s-a umplut de lumină și natură, slujitorii au redevenit oameni, dar Bestia a rămas... Bestie. Iar Belle a rămas alături de el, alegând dragostea sinceră.

        Iar Grig a învățat că uneori, magia cea mai puternică e aceea de a iubi fără condiții.

         Impresionat de puterea dragostei, își urmă drumul printr-o pădure scăldată în raze calde de soare ce se strecurau printre frunzele dese, verde-smarald. Era o plăcere să o străbați, mergând spre alte aventuri la fel de emoționante.

Clasa pregătitoare H

Înv. Mocanu Maria Luiza

    Într-o seară tăcută, când luna lumina oglinda fermecată din sala reginei celei rele, greierașul Grig, cu pălărioara lui verde, s-a strecurat prin fereastra deschisă. Regina stătea dreaptă în fața oglinzii și rosti:

  — Oglindă, oglinjoară, spune-mi rețeta mărului otrăvit, ca să-i opresc norocul ce mi-a fost cândva sortit și care-acum m-a părăsit!

    Dar înainte ca oglinda să clipească măcar, 

Greierașul Grig s-a așezat pe rama ei și a spus:

  — O clipă, Măria Ta. Mai bine îți arăt ceva mai vrednic decât o rețetă. Privește! 

    Cu o bătaie de aripă, Grig a deschis o lumină ca o perdea vrăjită, în care s-a arătat pădurea: acolo, Albă ca Zăpada zâmbea printre florile înflorite, animalele se jucau voioase, piticii cântau în timp ce lucrau, iar pacea domnea ca într-un vis bun.

  — Privește, regină, cum prezența ei aduce bucurie, cum pădurea a înflorit de când ea locuiește acolo. Bunătatea nu are nevoie de tronuri ca să strălucească.

    Apoi, Greierașul flutură din aripi și arătă ce s-ar fi întâmplat dacă fata n-ar mai fi fost: pădurea se uscase, piticii plângeau, iar tăcerea cuprinsese locurile.

  — Vezi, Măria Ta? Fiecare are un rost pe lume. Nu suntem făcuți să ne comparăm ca oglinda cu luna. Tu ai frumusețea ta, puterea ta, dar a ei e alta, fiecare fiind specială în felul său. 

    Regina tăcu mult timp, cu ochii umezi. Apoi oftă adânc și spuse:

  — M-ai făcut să văd cu inima, nu cu oglinda. Gata cu invidia!

Și astfel, în ziua nunții Albei ca Zăpada cu prințul său, regina veni cu pas domol și zâmbet blând, purtând un coș cu mere strălucitoare ca soarele.

— Acestea nu-s otrăvite, ci daruri de iertare. Sunt mere de aur, care dau viață fără sfârșit celor cu suflet curat.

Și toți au primit-o cu inimi deschise, iar 

Greierașul Grig a cântat din vioara lui firavă, 

știind că binele, de fiecare dată, găsește o altă cale.    

Harap-Alb 

un interviu despre curaj

Prof. înv. primar Dumitrache Gina

Clasa a IV-a C

Reporter: Greierașul Grig