Într-un sat mic și frumos, ascuns printre dealuri verzi și flori colorate, trăiau oameni buni și veseli. 

Satul se numea Clopoțeii, pentru că, la fiecare casă, atârna câte un clopoțel care suna încetișor când bătea vântul.

În fiecare dimineață, copiii ieșeau la joacă, păsările ciripeau, iar bătrânii stăteau pe băncuțe și spuneau povești. 

Toți se salutau cu zâmbete și vorbe calde. Nimeni nu țipa, nu se certa și nu se supăra.

Dar într-o zi, s-a întâmplat ceva ciudat. Clopoțeii nu au mai sunat! Vântul bătea, dar niciun clinchet nu se auzea. Oamenii au început să se întrebe:

– Oare ce se întâmplă?