Într-o zi de toamnă târzie când copacii se goliseră de mult de frunze, în vărful unui măr sălbatic, din pădure, mai atârna un măr, un singur măr.

Tocmai în timpul acesta, iepurașul Iepurici, care alerga prin pădure, a văzut mărul.

Dar cum să-l ia de acolo? Mărul era sus, sus de tot și nu putea să sără până la el.

Se uită iepurașul Iepurici la ea cu uimire și-i strigă:

Cioara a zburat din brad și a rupt mărul. Numai că nu a reușit să-l țină în cioc, și mărul a căzut.

     Dar acesta parcă ar fi fost viu, a început deodată să sâsâie...Și a luat-o la fugă.

Țepoșilă, buimac de somn, a sărit în sus și s-a pus pe fugă, cu mărul înfipt în țepii lui.

Ariciul Țepoșilă se oprește și zice:

Atunci, Iepurici s-a repezit la ariciul Țepoșilă: