Ilustrul savant şi inginer francez Ch.A.Coulomb s-a născut la 14 iunie 1736 în Angoulême, un orăşel din sud-vestul Franţei. El a învățat la Colegiul celor patru naţiuni, cunoscut mai mult sub numele de Colegiul Mazarini.

După absolvirea Colegiului, Charles a plecat la Montpellier unde era cu serviciul tatăl său. Aici a participat la activităţile Societăţii ştiinţifice din localitate, unde a prezentat trei memorii la matematică şi tot 3 la astronomie. În ultimele a expus rezultatele observărilor proprii asupra unei comete şi a unei eclipse de Lună. 

După absolvire a activat ca inginer militar în diferite oraşe, atît în Franţa continentală, cît şi pe insula Martinica – o colonie a Franţei – unde pe parcursul a 8 ani a condus construirea fortăreţei Bourbon destinată apărării insulei.

Paralel cu activitatea pe tărîm militar, Coulomb efectua cercetări ştiinţifice. În prima sa lucrare ”Cu privire la aplicarea regulilor maximelor şi minimelor în unele probleme de statică cu aplicare în arhitectură”, Coulomb a expus rezultatele cercetărilor experimentale şi teoretice legate cu activitatea de zi cu zi. Ele reflectă probleme din domeniul rezistenţei materialelor, în particular, a teoriei încovoierii barelor, a calculelor arcadelor ş.a. Lucrarea a fost prezentată la şedinţele Academiei Franceze din martie şi aprilie 1773, unde a fost înalt apreciată. 

Academia organiza periodic concursuri consacrate problemelor actuale ale ştiinţei. O aşa problemă era considerată perfecţionarea construcţiei busolei magnetice în scopul studierii detaliate a cîmpului magnetic terestru, al măsurării unghiurilor de deviaţie a acului magnetic (dintre meridianul magentic şi cel geografic). În 1777, Coulomb a devenit învingător împreună cu suedezul Wan Swinden.

Coulomb a confecţionat ace magnetice de forme specifice şi a propus o metodă de magnetizare mai intensă a acestora: mijlocul lor era atins simultan de capetele a două bare-magneţi cu polii de nume diferite, după ce acestea erau deplasate spre capetele acelor. Procedeul era repetat de cîteva ori. Pentru a micşora frecarea în axul de rotaţie al acului magnetic, Coulomb a propus suspendarea acestuia de un fir de mătase cercetînd în prealabil proprietăţile diferitelor fire pentru a-l alege pe cel mai potrivit. 

Memoriul lui Coulomb – „Teoria mecanismelor simple” – a fost menţionat cu premiul întîi al Academiei din Paris pentru anul 1781. Partea centrală a memoriului era consacrată cercetării frecării exterioare, frecării dintre suprafeţele corpurilor solide.

Fenomenul era cunoscut încă în antichitate, dar primele rezultate ştiinţifice referitoare la frecare au fost obţinute abia la finele secolului XVII de către savantul francez Guillaume Amontons.

Dacă Amontons s-a limitat la cercetarea frecării statice, Coulomb a studiat de asemenea frecarea la alunecare şi la rostogolire. A stabilit că forţa de frecare la alunecare depinde slab de viteza relativă a corpurilor, are valoare ceva mai mică decît valoarea maximă a forţei de frecare statică, însă deosebirea dintre ele este mică şi acestea se consideră aproximativ egale. S-a constatat că coeficientul de frecare la alunecare depinde de natura corpurilor aflate în contact şi de calitatea prelucrării suprafeţelor lor. Toate aceste rezultate referitoare la frecarea dintre corpurile solide sînt cunoscute ca legile Amontons – Coulomb. 

Rezultatele ştiinţifice ale lui Coulomb au jucat un rol decisiv la alegerea sa ca membru al Academiei din Paris la 12 decembrie 1781, pentru domeniul mecanicii.

În 1780, astronomul Jacques Dominique Cassini de la Observatorul din Paris a încercat să folosească busola magnetică a lui Coulomb, şi a constatat anumite neajunsuri. Poziţia acului magnetic era influenţată de vibraţiile punctului de suspensie a firului ce susţinea acul, de curenţii de aer din încăpere. De asemenea, la momentul în care cercetătorul se apleca spre busolă pentru a citi indicaţia vârfului acului magnetic, acesta devia de la poziţia sa. Iniţial s-a crezut că deviaţia era condiţionată de curenţi de aer provocaţi de mişcările cercetătorului. Dispozitivul a fost introdus într-o cutie cu pereţi transparenţi, dar acul magnetic rămânea influenţat de mişcările cercetătorului. 

Coulomb a stabilit cauza acestei comportări a acului magnetic. Corpul cercetătorului conţine o anumită cantitate de electricitate statică. La apropierea lui de acul suspendat de un fir izolator de mătase, acesta se electrizează prin influenţă. Ca rezultat, el este atras spre cercetător şi deviază de la poziţia în care se afla atunci când cercetătorul era departe de busolă. 

Pentru a înlătura electrizarea prin influenţă a acului, firul izolator de mătase trebuia înlocuit cu un fir metalic, conductor de electricitate. Astfel, a apărut necesitatea studierii deformaţiei de torsiune (de răsucire) a firelor metalice. Coulomb a folosit în acest scop o metodă originală şi eficace – metoda oscilaţiilor de torsiune.

În baza cercetărilor deformaţiilor de torsiune ale firelor metalice, Coulomb a elaborat balanţa de torsiune – un dispozitiv sensibil pentru măsurarea forţelor mici, a forţelor electrice şi magnetice, iar cercetarea oscilaţiilor de torsiune ale cilindrului introdus în lichid permite măsurarea forţelor de frecare interioară. Rezultatele acestor investigaţii au fost expuse în lucrarea sa „Cercetări teoretice şi experimentale ale forţei de torsiune şi a elasticităţii firelor metalice” (1784).