Hipofiza (sau glanda pituitară) este o glandă endocrină mică (500 mg), are forma rotunjita si diametrul de 1,3 cm, situată median la baza creierului într-o cavitate a osului sfenoid denumită „șaua turcească”, posterior de chiasma optică.

Are trei lobi: anterior, intermediar și posterior. Lobul anterior sau adenohipofiza reprezinta 75% din masa glandei, lobul intermediar 2% (redus la o simplă lamă epitelială aderentă la cel posterior), iar cel posterior sau neurohipofiza, restul. Adenohipofiza și lobul intermediar au origine embriologică comună, epitelială, iar neurohipofiza are origine nervoasă ca și hipotalamusul de care se leagă. Neurohipofiza are rolul de a elibera hormonii secretați de nucleii anteriori ai hipotalamusului.

Hipotalamusul este o parte a encefalului de natură nervoasă. El secretă două tipuri de hormoni ce sunt depozitați în hipofiză.

Hipotalamusul este o regiune a creierului mamiferelor localizat sub talamus, fiind o arie importantă a regiunii centrale a diencefalului, având importanță în procese metabolice și alte activități anatomice. Hipotalamusul leagă sistemul nervos de sistemul endocrin sintetizând neurohormonilor, fiind necesar în controlarea secreției de hormoni a glandei pituitare , printre ele eliberarea hormonului gonadotropină. Neuronii ce secretă GnRH sunt legați de sistemul limbic care ajută la controlarea emoțiilor și a activității sexuale. Hipotalamusul controlează deasemenea temperatură corporală, foamea și setea.

În viața intrauterină hipofiza se dezvoltă în interiorul hipotalamusului, acestea având o legătură foarte importantă.

Este constituit din mai mulți nuclei:anteriori,mijlocii,si posteriori.

Glanda tiroidă este cea mai mare glandă a sistemului endocrin uman, are o greutatea de 5-6 g la nou-născut, atingând o greutate de 15-30 g la adult și este situată în regiunea antero-laterală a gâtului.

Glanda tiroidă este un organ nepereche de culoare gălbuie-roz, cu o consistență moale, cântărind 15-30 gr, având doi lobi de formă ovală, ce se dispun de o parte și de alta a laringelui și traheii, uniți printr-un istm; în 50-60% din cazuri, o prelungire, lobul piramidal, se întinde înspre osul hioid. Are o capsulă proprie ce trimite prelungiri în interiorul glandei. Ea este învelită într-o dedublare a fasciei cervicale mijlocii, aderentă de trahee, teaca vasculonervoasă în care se află artera carotidă, vena jugulară și nervul vag. Anterior, glanda vine în raport cu mușchii subhioidieni. Între capsula proprie și capsula fibroasă, dependentă a fasciei cervicale mijlocii, se află posterior, glandele paratiroide. Irigația arterială este asigurată de arterele tiroidiene superioară și inferioară.

Glandele suprarenale (adrenale) sunt glande cu secreție internă, situate la mamifere la polul superior al celor doi rinichi „ca o căciulă”. Ca activitate, prin secretarea hormonilor corticosteroizi și catecolaminelor (adrenalină și noradrenalină), ele sunt responsabile cu reglarea stărilor de stres, a rezistenței la infecții și substanțe antigenice, a metabolismului și a sexualității (echilibrul dintre hormonii androgeni -- „masculini” -- și estrogeni -- „femeiești” determină sexul animalului, ca aspect și ca activitate sexuală).Situate -- anatomic -- în partea posterioară a abdomenului, la polul anterio-superior al celor doi rinichi „ca o căciulă”, glandele suprarenale (adrenale) sunt învelite într-o capsulă adipoasă și fascia renală. La om, glandele sunt situate la nivelul vertebrei a XII-a toracice și sunt vascularizate de arterele suprarenale superioară, medie și inferioară și vena suprarenală.