Scurt istoric

Polul Nord Magnetic al Pământului este punctul de pe suprafața emisferei nordice în care câmpul magnetic al Pământului este îndreptat direct în jos. Deși geografic se află în partea de nord a planetei, el este, conform direcției liniilor de câmp magnetic, din punct de vedere fizic un „sud” magnetic.

Ce s-a întâmplat cu nordul magnetic în ultimul secol?

Nordul magnetic se deplasează în direcţia nord-vest, pe parcursul secolului XX s-a deplasat cu aproximativ 1100 de kilometri, iar începând cu anul 1970 rata sa de deplasare a crescut. Dacă tendinţa prezentă se menţine, ar trebui ca locaţia polului nord magnetic să ajungă peste 50 de ani undeva în Siberia, dar estimările indică faptul că actuala tendinţă de accelerare a vitezei de deplasare va fi înlocuită cu o alta, de încetinire, însoţită de o schimbare a direcţiei de deplasare.

Când, unde şi de către cine a fost localizat pentru prima dată nordul magnetic?

Prima expediţie care a atins polul nord magnetic a fost condusă de James Clark Ross, care l-a localizat lângă Capul Adelaide, în peninsula Boothia, la data de 1 iunie 1831. La rândul său, Roald Amundsen a stabilit în 1903 că polul nord magnetic se deplasase puţin faţă de locaţia stabilită în 1831. Au urmat observaţile efectuate de oameni de ştiinţă angajaţi de guvernul canadian, care au stabilit a treia locaţie a polului nord magnetic pe lacul Allen de pe insula Prinţul de Wales

Oricine poate observa dacă priveşte acul unei busole, câmpul magnetic al planetei noastre este aliniat pe direcţia nord-sud. Câmpul magnetic terestru poate fi vizualizat ca "emanând" din polul sud, traversând suprafaţa planetei aproape paralel cu suprafaţa terestră, pentru a reveni pentru a reintra în scoarţa terestră la polul nord.

Despre busola

Atunci când o busolă se roteşte liber, câmpul magnetic terestru exercită un cuplu de forţe asupra acului acesteia care, în consecinţă, se roteşte pentru a indica nordul. Când privim o busolă ca capătul acestuia este marcat ca nordul, ne indică în ce direcţie este acest punct cardinal. Ştim însă că magneţii funcţionează după principiul "polii opuşi se atrag". Asta înseamnă că ceea noi numim polul nord, zonele arctice, se comportă de fapt ca polul sud al unui magnet imens. Cu alte cuvinte, "polul nord" arctic este de fapt polul sud, iar polul sud pe care îl asociem cu toţii Antarcticii este de fapt polul nord al acestui magnet imens care este Pământul.

Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie.

      Aurora Polara

Mecanismul Aurorei Polare

Aurora apare în mod obișnuit atât ca o strălucire difuză cât și ca o cortină extinsă în spațiu orizontal. Câteodată se formează arcuri care își pot schimba forma permanent. Fiecare cortină este compusă dintr-o serie de raze paralele și aliniate pe direcția liniilor de câmp magnetic, sugerând faptul că fenomenul de pe planeta noastră este aliniat cu câmpul magnetic terestru. De asemenea, variabilitatea unor anumiți factori poate determina formarea de linii aurore de tonalități și culori diferite.

1.Polul Nord magnetic mai este numit şi geomagnetic.

2.Polul Nord Magnetic nu este staţionar.

3.Cele mai spectaculoase privelişti a Aurorei Polare au loc într-un inel centrat în jurul Polului Nord geomagnetic.

4.Aurora polară poate fi văzută atât la Polul Nord cât şi la Polul Sud

5.Polul Nord este cel mai nordic punct de pe Pământ, este punctul precis al intersecţiei axei Pământului şi suprafeţei Pământului.

   Curiozitati