"Duminecă. Satul e la hora. Și hora e pe uliță din dos, la Todosia, văduva lui Maxim Oprea."

"Deabia la cârciuma lui Avrum începe să se simtă că satul

trăiește. Pe prispă doi țărani îngândurati oftează rar cu o sticlă de rachiu la mijloc. Din depărtare pătrund pâna aici sunete de viori și chiuituri..."

"Ion merse pe cărare doi-trei pași, apoi coti în stânga și se așeza sub un nuc batrân și scorburos, pe o rădăcina încovoiata

ca un jilț. 

Fata sosi 

tremurând

de emoție, 

dar cu o

stralucire

bucuroasă în ochi."

"Mai urcă Ion vreun sfert de ceas. Locul era tocmai în inima hotarului; o fâsie lunga si îngusta de vreo trei care de fân."