Introducere...................................................................................4

I. Stefan cel Mare in istoria nationala si universala.....................................................................................6

II. Stefan cel Mare in "Letopisetul Tarai Moldovei" de Grigore Ureche...........................................................................................9

III.Stefan cel Mare in "Fratii Jderi" de Mihail

Sadoveanu..................................................................................14

IV.Rolul eroului national in formarea sentimentului patriotic.......................................................................................18

V.Concluzii..................................................................................21

VI. Bibliografia............................................................................23

CUPRINS

Stefan cel Mare- domnitor al Moldovei

Introducere:

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.

"Lui Ștefan cel Mare românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc și chiar neînțeles în pământul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice șanț, întreabă-l cine le-au făcut; el îți va răspunde: Ștefan cel Mare. Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului său.

Orice bunătate, orice așezământ a căruia rămășițe se mai trăgănează până astăzi, orice legiuire ominească, orice puneri la cale înțălepte Ștefan vodă le-au urzit, îți va zice el, și iar Ștefan vodă.În sfârșit, acest domn, pentru moldoveni rezumă toate faptele istorice, toate monumentele, toate isprăvile și instituțiile făcute în cinci veacuri, de atâția stăpânitori."- Mihail Kogalniceanu, Stefan cel Mare

Stefan cel Mare in istoria nationala si universala

Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri contemporani, iar grație tradiției populare a fost transformat într-un erou legendar.

Figura domnitorului moldovean reprezintă o temă importantă în istoriografia, dar şi în mitologia românească. Poate cea mai mare este legată de meritele folosite drept argument la sanctificarea sa de Biserica Ortodoxă Română.

După uciderea tatălui său Bogdan, Ștefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, și - după înfrângerea lui Petru Aron în „tina de la Doljești”, la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toți de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și „toată țara” proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinților și strămoșilor lui.

Ştefan a câştigat 34 din cele 36 de bătălii susţinute, tenacitatea sa fiind astfel de un cronicar moldovean:’’şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-l căzut jos se ridica deasupra biruitorilor’’. Solul polon trimis în august 1504 succesorului lui Ştefan, fiul său Bogdan III, îl lăuda pe tatăl noului domn ca fiind ’’meşter în arta militară’’.

Un alt contemporan polonez, istoricul umanist Martin Cromer (1512-1589), caracteriza astfel dimensiunea militară a personalităţii lui Ştefan cel Mare:’’Fost-au bărbat ca acela, care pentru inima cea mare, înţelepciunea militărească, ştiinţa lucrurilor de război şi faptele cele norocoase asupra turcilor, polonilor şi tătarilor în veci să se pomenească.’’

Despre Ştefan cel Mare, se spune că a fost apărătorul creştinătăţii, al Europei împotriva turcilor şi a islamului. A ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri, tradiţia spunând că după fiecare victorie înălţa un lăcaş de cult.

Victoriile militare și lunga domnie, care a asigurat stabilitate și dezvoltare țării, l-au consacrat pe Ștefan cel Mare ca cel mai mare domnitor al Moldovei. El a știut adesea să profite de conjunctura internațională pentru a oferi țării și domniei o poziție favorabilă în contextul transformărilor politice și militare.

Imaginea lui Ștefan cel mare in cronicile Moldovenesti

Letopisețul Țărâi Moldovenești

de Grigore Ureche

Descendent al unei renumite familii boieresti din Moldova, Grigore Ureche isi indeplineste formarea intelectuala la scolile polone din Liov.

Reintors in tara, cronicarul parcurge cateva ierarhii domnesti ajungand in scurta vreme un apropiat al domnitorilor.

"Letopisetul Tarii Moldovei" prezinta evenimente de la "descalecatul cel de-al doilea" adica de la domnia lui Dragos Voda la domnia lui Aron Voda (1359-1594). Aceasta cronica va fi tiparita pentru prima doara de Mihail Kogalniceanu in 1852.

Titlul integral al Letopisetlui este: „Letopisetul Țărâi Moldovei, de cand s-au descalecat tara si de cursul anilor si de viata domnilor carea scrie de la Dragos Voda pana la Aron Voda (1359-1594)

Letopisetul lui Grigore Ureche prezinta evenimentele incepand cu al doilea descalecat al lui Dragos Voda (1594). Cea mai ampla parte îi este dedicata lui Stefan cel Mare.

În „Predoslovie”, Grigore Ureche precizeaza motivatia care a stat la baza scrierii cronicii si accentuand valoarea educativa si educatia civica de a consemna istoria.

Principalul argument ar fi acela ca urmasii trebuie sa cunoasca istoria predecesorilor. Totodata Grigore Ureche se plange de insuficienta izvoarelor care i-au servit ca punct de pornire, o cronica a domniei lui Stefan cel Mare fusese redactata in limba slavona de Eftimie si Macarie.

In alcatuirea letopisetului Grigore Ureche surprinde schimbari de domnii, comploturi, lupta pentru putere, obiceiurile de inscaunare, situatii de viata si fapte exemplare.

Cele mai multe episoade se incheie cu o "nacazanie salnim" adica o certare a celor puternici. Constituita ca un epilog aceasta secventa a letopisetului prezinta ideea ca exista o ordine a istoriei dictata nu de faptele umane ci de vointa divina.

Domnia lui Stefan cel Mare:

Domnia lui Ştefan cel Mare, pentru care cronicarul are o admiraţie mărturisită, ocupă locul central în cronica lui Grigore Ureche. Când s-a suit pe scaunul Sucevei, Ştefan Vodă a adunat „multă mulţime de oaste muntenească şi din ţară” şi a pornit să-l înlăture de la tron pe Patru vodă Aron, pe care îl învinge, îi taie capul ca să răzbune „moartea tătâne-său, Bogdan vodă”, apoi strânge „boierii ţării şi mari şi mici -şi altă curte măruntă” pe Câmpia Dreptăţii, cu acordul cărora a fost uns Domn al Moldovei de către Mitropolitul Theoctist.

Asadar, scrierea cronicii este strabatuta de ideea respectarii actului creator. Autorul stie ca opera sa este importanta deoarece reprezinta un incput al scrisului in limba romana pentr ca poporul nostru sa nu fie  'asemeni fiarelor si dobitoacelor' .

Grigore Ureche-cronicarul Letopisetului Tarii Moldovei

Imaginea lui Stefan cel Mare in literatura

„Fratii Jderi”

de Mihail Sadoveanu

Viziunea lui Mihail Sadoveanu (1880-1961) asupra istoriei este aceea a unui proces complex, cu perioade de ascensiune sau decadere, intr-o succesiune imprevizibila. El realizeaza o armonizare a contrariilor, imbinand epopeea, eroicul si grandiosul cu maleficul, nesemnificativul, antieroicul. Pentru Sadoveanu, asadar, istoria inseamna progres, civilizatie, modernizare, stabilitate politica, evolutie economica dar si regres, primitivism, tiranie, instabilitate politica, saracie.

Cele trei secole ilustrate de proza istorică sadoveniană marchează zbuciumata istorie a Moldovei, capodopera acestui gen creator constituindu-l romanul Fraţii Jderi, care evocă epoca de glorie a Moldovei în secolul al XV-lea. Romanul se compune din trei volume, fiecare purtând un titlul semnificativ pentru esenţa subiectului: Ucenicia lui Ionuţ (1935), Izvorul Alb (1936) şi Oamenii Măriei Sale (1942).

Opera are în centru epoca de strălucire a domniei lui Ştefan cel Mare, cuprinsă în perioada 1469-1475, fiind prezentată de însuşi autorul ei cu subtitlul „roman istoric” şi este o epopee care reconstituie timpul şi atmosfera acestei perioade cu o deosebită autenticitate a evocării, o cronică, o legendă, un poem folcloric, un roman realist, un roman de aventură, un roman de dragoste, un roman de familie, un roman social.