Elevul clasei a VII-a A

A fost un matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid. În urma unei revelații religioase în 1654, Pascal abandonează matematica și științele exacte și își dedică viața filozofiei și teologiei.

S-a născut în Clermont la 19 iunie 1623 (acum Clermont-Ferrand), în regiunea Auvergne din Franța. Blaise Pascal a fost al treilea copil al lui Étienne Pascal și singurul său fiu. Mama lui Blaise a murit când acesta avea doar trei ani, micul Blaise fiind foarte afectat de această pierdere. În 1632, Étienne și cei patru copii ai săi au părăsit Clermont pentru a se stabili la Paris, iar tatăl, un matematician cu vederi mai neortodoxe asupra educației, a stabilit că Blaise nu va învăța nimic despre matematica pana la varsta de 15 ani. Blaise a început să învețe geometrie de unul singur, descoperind că „suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 2 unghiuri drepte“


Pe la vârsta de 16 ani, Blaise a prezentat la aceste întruniri câteva teoreme despre geometria proiectivă, incluzând hexagonul mistic al lui Pascal.La vârsta de 16 ani Pascal a prezentat primul său rezultat original cunoscut sub numele de triunghiul lui Pascal (teorema lui Pascal), iar la 18 ani a construit primul calculator mecanic, pentru a-și ajuta tatăl la calculul taxelor. Dispozitivul numit Pascaline, semăna cu un calculator mecanic al anilor 1840, iar această invenție îl face pe Pascal a doua persoană care inventează calculatorul mecanic deoarece Schickard mai făcuse unul în 1624.

Aflând de încercarea lui Torricelli de a determina presiunea atmosferică, Pascal a început să caute diverse tipuri de experiențe care să dovedească temeinicia descoperirii lui Torricelli, construind o instalație cu tuburi care demonstra influența presiunii. În august 1648 Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu înălțimea și a dedus că vidul există deasupra atmosferei. Pascal a fost primul care s-a gândit că, cu ajutorul barometrului, poate fi măsurată diferența de altitudine dintre două puncte și a atras atenția că modificarea lungimii coloanei de mercur mai depinde și de umiditate și temperatura aerului.


- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors

- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) -
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) - DOWNLOAD
- LIKE
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!