Mișcările de rezistență din timpul celui de-al doilea război mondial s-au manifestat în țările ocupate printr-o multitudine de forme, începând cu necooperarea pasivă, continuând cu dezinformarea, ascunderea piloților aliațidoborâți și culminând cu lupta armată directă.

Printre cele mai importante mișcări de rezistență s-au numărat cele ale partizanilor iugoslavi, sovietici, Armatei teritoriale poloneze, maquisului francez, italienilor, grecilor și Milorgului norvegian. Și în alte țări au existat mișcări de rezistență împotriva forțelor de ocupație ale Axei. Chiar și în Reich a existat o mișcare antinazistă. Deși insulele britanice nu au fost ocupate în timpul războiului, în Regatul Unit s-au făcut pregătiri pentru crearea unei mișcări clandestine antigermane, care să intre în acțiune în cazul unei invazii inamice .

Au existat și mișcări de rezistență care au luptat împotriva Aliaților. În Africa italiană de est (Etiopia, Eritreea, Somalia), italienii au purtat un război de gherilă împotriva aliaților între 1941 – 1943. Mișcarea „vârcolacilor” germani s-au stins rapid după înfrângerea celui de-al treilea Reich, în timp ce, în statele baltice, luptătorii Frăției pădurii au continuat să se opună sovieticilor până în deceniul al șaptelea.