Tehnologii de comunicare

Din punct de vedere istoric, termenul de Tehnologia informaţiei (sau și Tehnologia

informației și a comunicațiilor, abreviat (cel mai adesea IT) TI respectiv TIC), se referă la toate tehnologiile asociate cu colectarea, prelucrarea, stocarea şi răspândirea informaţiilor, în particular

prin folosirea computerelor (calculatoarelor electronice).

Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului şi progresul tehnologiilor, termenul a dobândit conotaţii diferite.

Până în 1970, tehnologiile computerizate şi tehnologiile de telecomunicaţie erau considerate ca fiind destul de diferite. Cu toate acestea, schimbări tehnologice puternice în microelectronică, software, optică şi integrarea în continuă creştere a telecomunicaţiilor cu tehnologiile informatice au făcut această distincţie din ce în ce mai puţin semnificativă. Tehnologia microelectronică a reprezentat baza comună atât pentru dezvoltarea rapidă, cât şi pentru convergenţa tehnologiilor de telecomunicaţii cu cele informatice. Trecerea de la tehnologiile analogice la cele digitale în domeniul telecomunicaţiilor a dus la sistemele de comutare şi transmisie care seamănă tot mai mult cu computerele şi încorporează o cantitate tot mai mare de software. Numeroase mijloace de comunicare sunt, în prezent, mai mult sau mai puţin asemănătoare computerelor cu utilizări speciale. În plus, o dată cu dezvoltarea tehnologiei reţelelor, comunicaţiile între computere s-au extins enorm de la începutul anilor 1960, atunci când s-au dezvoltat pentru prima dată sistemele online computerizate. Împreună, aceste evoluţii au estompat distincţiile tradiţionale dintre telecomunicaţii şi tehnologiile informatice şi a dat naştere la definirea contemporană a tehnologiei informaţiei.

Era Mainframe

Primul computer electronic digital operaţional, ENIAC (Fig. 1.2), a fost construit în 1946 în Statele Unite. Fiind prima maşină de calcul în întregime electronică, aceasta a fost compusă din 30 de unităţi distincte, a cântărit 30 de tone, a ocupat 1.800 sq.ft. (167,225 metri pătraţi), a avut 17.468 tuburi cu vid, şi putea face numai aproape 400 de înmulţiri pe secundă. Ulterior, deceniile de la 1950 la 1970 sunt considerate ca fiind era computerelor de mare viteză (n.tr., eng., orig. „mainframe”) şi a minicalculatoarele organizaţionale, respectiv, era mainframe.