Dar și noaptea aceea de vară cu văpăi zdrobite pe întinderea mării! Tot cîrdul de delfini ieșise la plimbare. Apele fluoriscente se legănau abia simțite. Miriade de organisme c-un licăr de lumină în ele se răspîndiră în largul mării. Aceste luminițe neobișnuite aveau o nunță albăstrie, ca și cum vopseaua cerului căzuse peste ele. Ursula plutea ca o faclă aprinsă. Plutea pe urmele luminiscente ale unui vapor transatlantic. Pe neașteptate se întoarse către Dicomes și îi strigă a mirare: „Vai ce ochi înfigurați ai, Dic, parcă-s două făclii!” El a crezut-o, n-avea încotro. „Dar tu ce încîntătoare ești, Ursula, toată de mărgean!”. Ea clătină din cap: „Dic, îmi spui și zi și noapte același lucru”. Pleoscăi din coadă, deși orice laudă îi aducea plăcere. Dic îi era drag. Pînă la revărsat de zori au făcut ghidușii, s-au jucat în mare, au înghițit o mulțime de peștișori. Cînd au apărut pescăruși, i-au întîlnit cu binețe vesele. Dimineața Dicomes, aruncă o privire în oglinda apei și nu descoperi făcliile, în schimb își văzu ochii mari și blajini.

Observăm primul obiect descris, marea.

Apele fluoriscente se legănau abia simțite. Miriade de organisme c-un licăr de lumină în ele se răspîndiră în largul mării. Aceste luminițe neobișnuite aveau o nunță albăstrie, ca și cum vopseaua cerului căzuse peste ele.

Observăm și descrierea personajului principal.

„Vai ce ochi înfigurați ai, Dic, parcă-s două făclii!”

Dic îi era drag. Pînă la revărsat de zori au făcut ghidușii, s-au jucat în mare, au înghițit o mulțime de peștișori. Cînd au apărut pescăruși, i-au întîlnit cu binețe vesele. Dimineața Dicomes, aruncă o privire în oglinda apei și nu descoperi făcliile, în schimb își văzu ochii mari și blajini.