Nervi de toamnă – George Bacovia

 E toamnă, e foşnet, e somn…   Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Copacii, pe stradă, oftează;       Pe drumuri fac gesturi ciudate –

E tuse, e plânset, e gol…             Iar frunze, de veşnicul somn,

Şi-i frig, şi burează.                      Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, 
Şi-amanţii profund mă-ntristează – 

Îmi vine să râd fără sens, 

Şi-i frig, şi burează.

Toamna murind – George Bacovia

Toamna în grădină îşi acordă vioara. 

Plâng strunele jalnic, lung şi prelung 

Şi-n goala odaie acorduri ajung… 

Şi plâng în odaie, şi eu din vioară… 

Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă… vioarele plâng… 

O, ninge… şi toate se sting… 

Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit… 

Îmi cade vioara şi cad ostenit, 

Iar toamna, poetă, cântând a murit.

Ce te legeni – Mihai Eminescu

Ce te legeni codrule 

Fără ploaie, fără vânt 

Cu crengile la pământ? 

– De ce nu m-aș legăna? 

Dacă trece vremea mea! 

Ziua scade, noaptea crește 

Și frunzișul mi-l rărește. 

Bate vântul frunza-n dungă 

Căntăreții mi-i alungă 

Bate vântul dintr-o parte 

Iarna-i ici vara-i departe!

Afară-i toamnă – Mihai Eminescu 

"Afară-i toamnă, frunza împrăştiată,    

Iar vântul zvârlă-n geamuri grele picuri; 

Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri 

Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, 

N-ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată; 

Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată, 

Să stai visând la foc, de somn să picuri."