Lecție la Clasa a XI-a

Scopul lecției: Integrarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în structura propriilor atitudini şi comportamente

Icoana este o reprezentare a unei realități spirituale, o  întâlnire cu Dumnezeu.

Cuvântul icoană este de origine greacă:

 εικον = “eikon” înseamnă “chip, imagine, portret”.

Cinstirea icoanelor ocupă un loc foarte important în învăţătura ortodoxă.

Aceasta pentru că icoana nu este o simplă imagine, nici o ilustraţie a Sfintei Scripturi.

Ea este ceva mai mult: 

mesajul evanghelic, un obiect de 

cult care face parte integrantă 

din viaţa liturgică.

În decursul istoriei sale, Biserica a biruit în toate împrejurările asupra ereziilor (învățături greșite). Însă dintre toate biruinţele sale, numai biruinţa icoanei, a fost proclamată în chip solemn “Biruinţa Ortodoxiei”, pe care Biserica o sărbătoreşte în prima Duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei

În Sinodul VII ecumenic de la Niceea, din anul 787  a fost stabilit cultul sfintelor icoane.
A fost condamnat iconoclasmul.
Închinarea acordată icoanei trece la persoana reprezentată pe ea, la modelul viu.
Așadar, atunci când o icoană este venerată, cinstirea se va referi la Mântuitorul Hristos, la Maica Domnului sau la sfinții reprezentați, nu la lemnul sau vopseaua folosite pentru a crea icoana. Se precizează și că trebuie făcută o distincție între „cinstirea” icoanelor și „adorarea” care se cuvine numai lui Dumnezeu.

Temeiuri scripturistice și patristice pentru cinstirea sfintelor icoane

    Temeiul sfinţirii noastre prin icoană ni-l oferă mărturisirea lui Iacov, care şi-a mântuit sufletul când L-a văzut pe Dumnezeu sub chipul unui bărbat: “Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu” (Facerea 32, 30).                  

  “Să facem om după Chipul și Asemănarea Noastră” (Facere 1, 26-27)

  “Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos care S-a făcut om și este întruparea Tatălui. (Evrei 1,2-3)

    “Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel

 ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 12,45)

                “Eu nu mă închin materiei ci mă                             închin Creatorului materiei, care S-a                    făcut pentru mine materie și a primit                  să locuiască în materie și a săvârșit prin materie mântuirea mea.” 

(Sf. Ioan Damaschin)

“Ceea ce cuvântul povestirii 

prezintă auzului, aceea și

 pictura, prin imitare, arată

 fără cuvinte.” (Sf. Vasile cel Mare)

              Funcțiile icoanei

                      Funcția harică – legătura dintre om și  Hristos . 

Prin icoane, credinciosul intră în relație dialogică, directă cu Hristos, Arhetipul tuturor sfinților și respectiv, reprezentărilor lor (icoanele). 

Astfel, în icoană există o prezență reală a celui reprezentat în ea, tocmai prin prezența harului 

dumnezeiesc ce o sfințește și o ține în legătură neîntreruptă cu cei ce se roagă sfântului respectiv.

 Funcția latreutică - utilizarea icoanelor în cultul  

 divin.
Prin funcţia latreutică a cultului se manifestă relaţia ascendentă dintre Dumnezeu şi om; care pleacă de la om spre Dumnezeu.
Icoana este mijlocul prin 

care noi intrăm în 

comuniune cu Dumnezeu.
Este “autovehiculul” care

ne conduce într-o legătură 

spirituală.