Intr-o zi frumoasa de primavara ,cand soarele isi face aparitia pe cer, un catelus al strazii, tare amarat si infometat ,cu urechiile lasate ,se asaza in fata portii casei mele. 

      Fara ca eu sa stiu de existenta lui , cand am deschis poarta,m-a strapuns cu privirea sa blanda. In ochii umezi i se putea citi o mare rugaminte: aceea de a-i fi stapan. Privindu-i ochii , m-am emotionat pe loc. Poarta intredeschisa a lasat loc catelusului de a intra in curtea noastra . Animalele prezente i-au urat '' Bine ai venit'' , fiecare pe limba sa. Doar motanul meu Leo,miorlaind prelung, a zbughit-o la fuga. 

    Pentru ca nu-i cunosteam numele, l-am strigat in diverse feluri, fara ca el sa reactioneze. M-am gandit sa-i aleg un nume regesc : Nero , in contrast total cu starea jalnica in care arata . Un mare bol cu mancare de catei i-a astamparat foamea, iar un alt bol cu lapte i-a astamparat setea.

       De la distanta , motanul il privea pe Nero cu mare invidie.

        In cateva ore, catelul lipsit de speranta , a capatat incredere in el si in noi . Ba mai mult de atat , incerca sa se imprieteneasca si cu motanul Leo.

      Cu Leo in brate , Nero primeste de la mine prima mangaiere , iar el imi linge fericit mainile.  Atunci i-am promis ca va ramane vesnic in curtea noastra. 

      Catelul care arata jalnic , cu blana murdara , infometat , trist , a devenit unul din cei mai fericiti si frumosi catelusi de pe pamant . Acum este bun prieten cu Leo, dorm unul in bratele celuilalt ,mananca din acelasi bol, se joaca impreuna , au devenit prieteni nedespartiti.

     De atunci , eu sunt cea mai fericita fata din lume , avand tot timpul alaturi pe cei dragi : familia si animalele mele iubite.

     Aceasta povestire este bazata pe fapte reale.