„Mă gândeam să vorbim despre fericire și căutarea ei, pentru că ăsta este drumul omului pe pământ.” (Savatie Baștovoi)

Simplul gând, întoarcerea la cuvintele Mântuitorului și la faptul că suntem vremelnici pe pământ, că toate făgăduințele în cele din urmă se vor împlini negreșit în Împărăția lui Dumnezeu.....ne poate consola.” (Savatie Baștovoi, „Prețul iubirii”)

Cele Nouă Fericiri, reprezintă nouă îndemnuri prin care Mântuitorul Iisus Hristos îi arată și-i deschide omului calea spre desăvârșire prin dobândirea celor mai alese vituți.

  Spre deosebire de „Cele zece porunci” care apar sub forma interdicției, Fericirile pun în valoare libertatea omului. Acesta poate alege dacă vrea sau nu să-L asculte pe Dumnezeu, întrucât Dumnezeu nu obligă pe nimeni să-I împlinească voia.

Dacă primele trei fericiri se referă la preocuparea față de noi înșine, celelalte șase au în vedere raporturile cu semenii noștri.   Toate cele Nouă Fericiri au ca scop unic apropierea omului de Dumnezeu și dobândirea fericirii veșnice.

Fericirea I: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.”(Matei 5,3)

S.B.

Prin expresia „săraci cu duhul”, Mântuitorul Hristos subliniază cui anume i se arată deschiderea spre împărăția lui Dumnezeu: oamenilor lipsiți de mândrie și egoism.   

  Oamenii care-și recunosc neputința și păcatele, smerindu-se și cugetând în permanență la mântuire, sunt cei care se vor bucura de fericirea veșnică în împărăția cerurilor.

Fericirea a II-a: „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.”( Matei 5,4)

Plânsul poate avea nenumărate cauze însă cauza ziditoare de suflet care-i aduce omului folos duhovnicesc este cea izvorâtă din starea de regret, căință și părere de rău pentru păcatele săvârșite. Doar din aceste lacrimi de pocăință se naște dorința de indreptare și înnoire a vieții.

Fericirea a III-a: „Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul .”( Matei 5,5)

Prin această fericire, Mântuitorul aduce la lumină roadele blândeții, opuse păcatului mâniei.

  Dacă mânia agită sufletul și tulbură relațiile dintre oameni, blândețea este „izvorul” care asigură armonia, liniștea și pacea omului cu sine și cu cei din jur.

Fericirea a IV- a: „Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.”(Matei 5,6)

În limbajul ebraic, dreptatea înseamnă starea de sfințenie, adică lipsa fărădelegii și a nedreptății de orice fel. Cel ce-și dorește cu adevărat mântuirea este asemenea celui flâmând și însetat după pâine și apă, căutând cu ardoare câștigarea sfințeniei care se dobândește prin respectarea dreptului fiecăruia și evitarea oricăror acte de nedreptate.

Fericirea a V-a: „ Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.”( Matei 5,7)

Mila este o virtute naturală, constând în predispoziția omului de a participa la suferința semenului său. Este mâna salvatoare întinsă spre cel aflat în necaz și încercare.

  Cel ce se apleacă spre cel neputincios, nu va rămâne lipsit de mila și îndurarea lui Dumnezeu.