
MONUMENTE REPREZENTATIVE DE ARTĂ RELIGIOASĂ DIN MOLDOVA
În Moldova, arhitectura bisericească a avut o dezvoltare proprie, deosebită de cea din Țara Românească. Ea are la baza elementul autohton, adică arta meșteșugarilor locali, concretizată în vechile și modestele bisericuțe de lemn, care au precedat pe cele de piatră și zid. Peste acestea s-au adăugat influențe străine, dintre care cea fundamentală pentru formarea stilului moldovenesc este cea bizantină, manifestată în planul predominant al bisericilor (treflat sau drept) și în împărțirea lor, în sistemul de acoperire prin bolți și în multe dintre elementele decorului extern.
Cele mai vechi biserici moldave:
- Sfântul Nicolae - Rădăuți;
- Sfânta Treime - Siret.

Sfântul Nicolae - Rădăuți

Biserica Sfânta Treime - Siret
În timpul domniei Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (sec. XV-XVI) s-a dezvoltat în arta românească stilul moldovenesc. Acesta s-a caracterizat prin inovaţii la sistemul de susţinere a cupolei, supraînălţarea bolţilor în interior prin suprapunerea arcurilor încrucişate (în diagonală), bazele stelate de la exterior, bogatul decor al faţadelor împărţite orizontal în registre şi divizate vertical în panouri dreptunghiulare, cele din partea superioară terminându-se uneori printr-un segment de cerc. Deasupra panourilor registrului superior se găsesc ocniţele.
Pardoseala este făcută din dale pătrate de piatră sau marmură ori din cărămizi aranjate în motive decorative. La unele mănăstiri apar pridvorul închis spre vest şi gropniţa.
Reprezentative pentru stilul moldovenesc sunt mănăstirile Putna, Voroneţ, Neamţ.
- baze stelate ale cupolelor;
- fațadele bisericilor bogat decorate;
- pridvor închis spre vest;
- gropnița (mormintele ctitorilor).
Ca în perioada anterioară, s-au construit mănăstiri fortificate, cu turnuri de apărare la colţuri sau la intrare.
În construcţia bisericilor au apărut elemente noi:
Mănăstirile reprezentative din acest secol sunt: Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Probota.

Mănăstirea Putna

Mănăstirea Voroneț


Mănăstirea Arbore

Biserica „Cuvioasa Parascheva - Cotnari”

Biserica Precista - Bacău

Mănăstirea Neamț

Mănăstirea Popăuți

Mănăstirea Dobrovăț - ultima ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare

Mănăstirea Probota

Mănăstirea Humor

Mănăstirea Moldovița

Mănăstirea Sucevița

Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Sfinții Trei ierarhi Iași

Mănăstirea Galata
MONUMENTE REPREZENTATIVE DE ARTĂ RELIGIOASĂ DIN ȚARA ROMÂNESCĂ

Mănăstirea Tismana

Mănăstirea Cozia

Mănăstirea Dealu

Mănăstirea Curtea de Argeș

Mănăstirea Snagov

Biserica Domnească din Târgoviște
Decorul exterior este simplu, constituit din alternanța fâșiilor orizontale de cărămizi aparente cu fâșiile de cărămizi tencuite, compartimentarea în dreptunghiuri prin fâșii de cărămizi aparente așezate vertical din loc în loc, decorarea pereților exteriori cu un brâu median cu motive decorative, care împrejmuieşte toată biserica. Reprezentative sunt: Bolniţa Mănăstirii Cozia, Mănăstirea Mihai-Vodă din Bucureşti, Mănăstirea Arnota, actuala Catedrală Patriarhală.

Bolnița Mănăstirii Cozia

Biserica Mihai Vodă din București

Catedrala Patriarhală din București

Mănăstirea Arnota

Mănăstirea Hurezi

Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou


Ruinele bisericii mănăstirii Sâmbăta de Sus la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Mănăstirea Constantin Brâncoveanu - Sâmbăta de sus

Biserica Stavropoleos București
MONUMENTE REPREZENTATIVE DE ARTĂ RELIGIOASĂ - TRANSILVANIA
În Transilvania nu se poate vorbi despre un stil arhitectonic propriu. Pe lângă elementele aparținând stilului bizantin, aduse o dată cu creștinismul, apar influențe ale stilurilor romanic și gotic în construirea bisericilor. Cele mai multe dintre acestea sunt din piatră. Arhitectura religioasă din piatră a cunoscut o mare înflorire în secolul al Xlll-lea. Bisericile au un plan simplu, bazilical cu una sau trei nave și absidă semicirculară. Sistemul de boltire are ogive și elemente decorative precum capiteluri.

Biserica Sfântul Nicolae - Densuș

Biserica Strei din Hunedoara

Biserica Neagră - Brașov

Mănăstirea Proslop

Catedrala Romano-Catolică Alba Iulia

Biserica Sfântul Mihail - Cluj
https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Bogdana_monastery?uselang=ro#/media/File:RO_SV_M%C4%83n%C4%83stirea_Bogdana.JPG, ora 19.07, 22.11.2020
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9d/Biserica_Sf%C3%A2nta_Treime_din_Siret.jpg 22.11.2020, ora 20.11
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d5/Manastirea_Putna.jpg , 22.11.2020, ora 20.26
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c9/02_Manastirea_Voronet.jpg , 22.11.2020, ora 20.33
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Biserica_Borzesti.jpg 22.11.2020, ora 20.40
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8b/Arbore.png , 22.11.2020, ora 20.43
https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Cotnari,_Ia%C8%99i#/media/File:Biserica_Cuvioasa_Parascheva_din_Cotnari1.jpg , 22.11.2020, ora 20.47
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Biserica_%E2%80%9EPrecista%E2%80%9D_din_Bac%C4%83u,_jude%C8%9Bul_Bac%C4%83u.jpg , 22.11.2020, ora 20.54
By Cezar Suceveanu - Own work, CC BY 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=7309701 , 20.11.2020, ora, 21.07
https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Pop%C4%83u%C8%9Bi_Monastery#/media/File:M%C4%83n%C4%83stirea_Pop%C4%83u%C5%A3i4.jpg (By Cezar Suceveanu - Own work, CC BY 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=7309701), 22.11.2020,ora 21.01
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/28/M%C4%83n%C4%83stirea_Dobrov%C4%83%C8%9B.jpg 22.11.2020, ora 21.09
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a9/M%C3%A2n%C4%83stirea_Humor.jpg 25.11.2020, ora 12.00
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:M%C4%83n%C4%83stirea_Probota_(S-E).JPG 25.11.2020, ora 12.30
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9b/05_Manastirea_Moldovita.jpg , 25.11/2020 ora.12.40
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5f/Biserica_si_curtea_manastirii_Sucevita.jpg, 02.12.2020 ora21.40
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Manastirea_Sfintii_Trei_Ierarhi.jpg, 02.12.2020, ora 22.01
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Manastirea_Dragomirna.png, 02.12.2020, ora 22.02
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/ba/RO_GJ_M%C4%83n%C4%83stirea_Tismana.jpg , 03.12.2020, ora 9.47
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a4/Manastirea_Cozia.jpg 03.12.2020, ora 9.51
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/db/Manastirea_Dealu.JPG 03.12.2020, ora 9.54
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/21/M%C4%83n%C4%83stirea_Curtea_de_Arge%C8%99_3.jpg , 03.12.20020, ora 14.11
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8e/M%C3%A2n%C4%83stirea_Snagov.jpg , 03.12.2020, ora 14.55
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4b/Biserica_domneasca_din_Targoviste.JPG , 03.12.202017.50
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Bolni%C5%A3a_Coziei.jpg , 03.12.2020, ora18.15
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Biserica_Mihai-Vod%C4%83_din_Bucure%C5%9Fti.jpg , 03.12.2020, ora 18.26
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/be/Catedrala_Patriarhal%C4%83_2009.jpg, 03.12.2020, ora 18,25
By ViperDex - Own work, CC BY-SA 3.0 ro, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=16713750 03.12.2020, ora 18.30
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/62/Aa005_Hurezi.jpg , 03.12.2020, ora 18.39
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Bucuresti,_Romania._Biserica_SFANTUL_GHEORGHE_cel_NOU_printre_copaci._(B-II-m-A-18225).jpg , 03.12.2020, ora 18.40
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Biserica_manastirii_Sambata_de_Sus.jpg . 03.12.2020 , ora 18.48
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Manastirea_Constantin_Brancoveanu,_Sambata_de_Sus.jpg 03.12.2020 , ora 18.49
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Biserica_Stavropoleos_-_B-II-m-A-19464.jpg 03.12.2020, ora 18.53
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Biserica_%22Sf._Nicolae%22_Densus.jpg 03.12.2020, ora 18.58
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Strei_HD.NV.jpg 03.12.2020, ORA 19.00
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Biserica_Neagra,_Brasov,_Romania.jpg, 03.12.2020, ora 19.02
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Manastirea_Prislop.jpg 03.12.2020, ora 19.12
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Alba_Iulia_Catedrala_romano_catolica.jpg 03.12.2020, ora 19.15

- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE(6)
-
COMMENT()
-
SHARE
-
BUY THIS BOOK
(from $11.99+) -
BUY THIS BOOK
(from $11.99+) - DOWNLOAD
- LIKE (6)
- COMMENT ()
- SHARE
- Report
-
BUY
-
LIKE(6)
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!