„Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”

Created & published on StoryJumper™ ©2026 StoryJumper, Inc.
All rights reserved. Sources: storyjumper.com/attribution
Preview audio:
storyj.mp/agj5dua8a5qc
În urmă cu peste două mii de ani trăiau în Ţara Sfântă Ioachim şi Ana, doi soţi foarte credincioşi.
2


3
În familia lor, respectarea poruncilor lui Dumnezeu era foarte importantă, iar acest lucru le aducea bucurie în suflet. Un singur lucru le umbrea viaţa: nu aveau niciun copil şi erau deja bătrâni. Pe vremea aceea, familiile fără copii erau considerate ca fiind pedepsite de Dumnezeu, motiv pentru care şi cei doi soţi erau priviţi cu neîncredere de oamenii din jurul lor.
4

5
Cu toate acestea, ei nu şi-au pierdut credinţa, ci sperau din tot sufletul că Dumnezeu le va dărui un copil. În rugăciunile lor, făcute cu multe lacrimi, I-au promis Tatălui Ceresc că vor duce acel copil să fie crescut la templul din Ierusalim.
6

7
Dumnezeu a îndeplinit rugăciunile stăruitoare ale celor doi oameni, iar după un timp, Drepţii Ioachim şi Ana au avut o fetiţă, căreia i-au pus numele Maria.
8
9
Când fetiţa a împlinit trei ani, părinţii ei şi-au îndeplinit promisiunea făcută lui Dumnezeu. În sufletul lor era şi tristeţe, dar şi bucurie. Erau trişti pentru că se despărţeau de copilul lor drag, dar şi bucuroşi pentru că, în vremea aceea, doar copiii cu totul deosebiţi erau crescuţi la templu.
10
11
Cât a stat la templu, Fecioara Maria s-a rugat lui Dumnezeu, a citit din cărţile sfinte, a postit, sufletul ei fiind curat ca lumina.
Fetiţele rămâneau la templu până la cincisprezece ani, după care se întorceau în familie. Între timp, părinţii Mariei muriseră, aşa că a fost luată de Iosif, o rudenie de-a ei, un bătrân drept și sfânt care a dus-o în casa lui din Nazaret.
12

13
Acolo, i s-a arătat îngerul Gavriil, care i-a spus că a fost aleasă de Dumnezeu pentru a-L naşte pe Fiul Sfânt.
14
15
Aşa cum ştiţi deja, Domnul Iisus Hristos S-a născut în Betleem, într-o peşteră. Fecioara Maria L-a îngrijit pe Pruncul Sfânt şi L-a ocrotit împreună cu Dreptul Iosif, care, în ochii tuturor celor de atunci, era privit drept tatăl copilului ei.
16
17
Benefits:
- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors
READ

storyjumper.com
- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE(1)
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
BUY THIS BOOK (from $5.19+)
-
BUY THIS BOOK
(from $5.19+) -
BUY THIS BOOK
(from $5.19+) - DOWNLOAD
- LIKE (1)
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
Liked By
X
Encourage this author
-
BUY
-
LIKE(1)
-
COMMENT()
-
SHARE
Problem with this book
X
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem
Which pages have problems?
Please describe the problem:
left text
right text
"MAICA DOMNULUI,OCROTITOAREA COPIILOR"
material pentru clasa pregătitoare
(27 pages)
Privacy level:
PUBLIC
76 reads
1 fan
Report

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!