Multe multumiri Doamnei invatatoare Liliana Vasile care m-a inspirat


Leul

Leul (Panthera Leo) este o specie de mamifere carnivore din familia felidelor, fiind una dintre cele patru specii ale genului Panthera, reprezentant al subfamiliei felinelor mari. Este una dintre cele mai mari feline și unul dintre cei mai mari răpitori tereștri (după ursul polar, ursul brun și tigru).
În sălbăticie, rar ajunge să trăiască 8-10 ani, dar în captivitate ajunge până la vârsta de 35 de ani. Este un animal foarte puternic și feroce (numit regele animalelor); trăiește în grupuri (formate din 1-3 masculi și 5-10 femele) în savanele africane și mai rar în SV Asiei. Se reproduce și în captivitate (2-4 pui după trei luni de gestație).
Leul mascul poate fi recunoscut ușor datorită coamei sale și poate cântări până la 250 kg. Femelele sunt mult mai mici, cântărind până la 150 kg. Leii trăiesc în jur de 20 ani.
Leii sunt animale carnivore care trăiesc în grupuri (familii) constând din femele înrudite, pui de ambele sexe și un mascul neînrudit, care se împerechează cu femelele adulte. Femelele se ocupă cu vânatul, în timp ce masculii apără și mențin frontierele teritoriului.

Crocodilul

Crocodilii (subfamilia Crocodylinae), sau crocodilii adevărați, sunt o subfamilie de reptile mari acvatice, care trăiesc la tropice în Africa, Asia, America de Nord, America de Sud și Australia. Corpul crocodilului este acoperit cu plăci osoase, iar sistemul de circulație a păstrat unele caractere comune cu păsările. Animalele de azi trăiesc pe malurile apelor curgătoare sau ale lacurilor din regiunile calde tropicale sau subtropicale. Unele specii de crocodili mai pot fi întâlnite în apa sărată a mărilor din jurul unor insule. Crocodilii sunt buni înotători, iar când vânează stau ascunși sub apă până la nivelul ochilor și nărilor. Atunci când prada se apropie destul de mult, crocodilul o atacă fulgerător, țintuind-o sub apă până când aceasta se îneacă, apoi devorând-o.
Cel mai mare crocodil ținut vreodată în captivitate este un hibrid estuarino–siamez numit Yai (în thailandeză ใหญ่ însemnând „mare”) (născut pe 10 iunie 1972) la Samutprakarn Crocodile Farm and Zoo, Thailanda. Acest animal măsura 6 m în lungime și avea o greutate de 1114,27 kg.
Pasarea Colibri
Este cunoscuta ca fiind cea mai mica pasare din lume, iar multe alte caracteristici ale ei o plaseaza in topul celor mai interesante pasari de pe planeta, fiind vorba desigur despre pasarea colibri. Face parte din familia Trochilidae, pasarile din aceasta specie masurand de cele mai multe ori intre 7,5 – 13 cm. Locul unde aceste mici miracole ale lumii naturale pot fi gasite este America de Sud, Centrala si de Nord, dar si in Canada.
Dar si aceste mici pasari se impart in alte subcategorii, fiecare cu specificul ei. Spre exemplu, cea mai mica pasare colibri este cea din categoria Mellisuga helenae. Pasarile din aceasta subspecie sunt de doar 5 cm lungime si traiesc cu precadere in Cuba. Sunt aproape de neperceput pentru ochiul uman ca fiind o pasare mai ales atunci cand zboara si culege nectar din flori.


Tigrul

Tigrul (Panthera tigris) este o specie de mamifere carnivore din familia felidelor, fiind una dintre cele patru specii ale genului Panthera. Este cel mai mare reprezentant al subfamiliei Pantherinae și unul dintre cei mai mari răpitori tereștri (după ursul polar și cel brun). Dimensiunile unui tigru siberian la vârsta de 6 luni sunt comparabile cu cele ale unui leopard adult.
Tigrilor le sunt caracteristice dungile de culoare închisă, amplasarea cărora variază de la un individ la altul. Corpul este adaptat pentru vânătoare, fiind dotat cu colți lungi și maxilare puternice, vedere nocturnă de șase ori mai bună decât a omului și musculatură dezvoltată, fiind capabil să sară la o înălțime de până la doi metri cu 50 kg de carne în dinți.
Tigrii se hrănesc îndeosebi cu copitate, dar pot vâna și maimuțe, păsări, pești și chiar alte răpitoare, ca lupii, leoparzii și crocodilii. Au un comportament solitar și veghează în singurătate teritorii de până la 1.000 km²; acestea pot cuprinde diferite landșafturi: la sud păduri tropicale și savane, iar la nord semideșerturi și taiga.
Sunt recunoscute 9 subspecii ale tigrului (toate pe teritoriul Asiei), dintre care către începutul secolului al XXI-lea s-au păstrat doar șase — în total 3.200 indivizi; cea mai numeroasă este a tigrului bengalez, a cărei populație alcătuiește aprox. 1.700 de specimene. Pe parcursul secolului al XX-lea, populația tigrilor a scăzut cu 93%, astfel încât către sfârșitul secolului, specia a fost inclusă în Lista roșie a IUCN și în documente similare ale unor țări. În prezent, vânătoarea sau capturarea tigrilor este interzisă în toată lumea.

Hipopotamul
Are corpul în forma de butoi, o gură enormă, picioare scurte și câte patru degete la fiecare picior. Poate atinge lungimea de 3,5 m, înălțimea la umeri de 1,5 m și greutatea de 3.200 kg. Pielea este foarte groasă, aproape lipsită de păr, de o culoare brun-cenușie pe spate, dar mai deschisă, roz, pe partea ventrală. Urechile și nările ramân la suprafața apei când restul corpului este scufundat. Hipopotamii trăiesc în apropierea râurilor, lacurilor, mlaștinilor sau a altor ochiuri de apă, de obicei în grupuri de 7 până la 15 indivizi. Nu există un dimorfism sexual evident, astfel că femelele și tinerii masculi sunt adesea confundabili.
În cursul zilei dorm și se odihnesc în apă sau în apropierea acesteia. Noaptea ies pe uscat pentru a se hrăni cu ierburi. În apă pot înota repede sau chiar merg pe fundul apei, deoarece pot rămâne scufundați (cu nările și urechile astupate) mai mult de 5 minute. Deși pot fi văzuți adesea tolăniți la soare, hipopotamii se deshidratează destul de rapid și au nevoie de apă pentru a-și rehidrata pielea. Apa le este necesară și pentru a-și răcori corpul, deoarece nu transpiră. Pielea lor este dotată cu numeroase glande care secretă o substanță de culoare roșiatică, ceea ce a condus la apariția unui vechi mit care afirmă că hipopotamii ar transpira sânge. Substanța secretată de aceste glande acționează ca un filtru împotriva razelor ultraviolete.

Acvila
Acvila este un gen de păsări răpitoare de zi, mari, puternice, cu ciocul drept la bază și încovoiat la vârf, cu pene care acoperă picioarele până la degete, cu gheare puternice și cu aripi lungi și ascuțite.Acvilele se caracterizează în general prin dimensiunea lor mare, construcția robustă, capul și ciocul greu.
Ca toate păsările de pradă, acvila are un cioc mare, puternic și ascuțit pentru a desprinde carnea de pe pradă. Posedă de asemenea tarsuri și gheare puternice. În plus au și o acuitate vizuală foarte bună, care le permite să vadă potențiale prăzi la distanță.
Acvila a fost utilizată de multe popoare și civilizații (cum ar fi mayașii, aztecii și egiptenii) ca simbol național și în special ca simbol imperial, fiind considerată o întruchipare a puterii sau a frumuseții. Amon Ra, cea mai mare zeitate la anticii egipteni (într-o anumită perioadă istorică), era reprezentat ca un om cu cap de acvilă, purtând discul solar în cap. Stema Moldovei este însemnată cu acvila fiindcă simbolizează putere și răbdare.
Acvila cu pete este una dintre cele mai rare specii de păsări răpitoare, de talie foarte mare, cu anvergura aripilor ajungând, la un adult și la patru metri. Se localizează în Europa de Est și există foarte puține studii asupra ei, din pricina caracterului extrem de ascuns și închis față de alte ființe. Este renumită pentru calitățile ei de luptă și tortură psihologică față de victime, și de capacitatea ei de a ridica și consuma prăzi grele, uneori și oameni, copii sau alte animale nebănuitoare de prezența ei. Numele îi vine de la petele albastre închis de pe aripi și spate, în contrast cu burta neagră. Se estimează că ajunge la 60 de kilograme. Este cel mai bine definită de ochii unici în lumea zburătoarelor, "de mort", adică acoperiți cu un strat de derm, care îi face negrii și mați, fapt pentru care multe culturi o asimilează cu moartea sau distrugerea totală. Se spune că nu o poți privi drept în față, din cauză că aspectul ei fizic apelează la instinctele primare ale omului, forțându-te să fugi sau să te ascunzi.


- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors

- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE(3)
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) -
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) - DOWNLOAD
- LIKE (3)
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE(3)
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!