În fiecare după-amiază cănd se întorceau  de la școală copiii obișnuiau să se joace în grădina uriașului.

     Era o grădină mare și frumoasă, iarba fragedă și verde cu flori gingașe asemănătoare stelelor. Cei 12 copaci erau încărcați cu flori roz, iar toamna se încărcau cu fructe din belșug. Păsările ascunse în frunzișul copacilor, căntau atât de dulce, încât copiii se opreau din jocurile lor pentru a le asculta.

  - Ce bine e aici! își spuneau unul altuia copiii.

     Într-o zi a apărut uriasul. Fusese în vizită la prietenul său, Căpcăunul. Zăvorii acolo 7 ani. În acest răstimp își vorbiră tot ce aveau să-și spună și uriașul se hotărâ să revină la castelul său.

La sosire surprinse copiii jucânduse în grădina.

   - Ce faceți voi aici ? țipă el cu voce aspră, care îi făcu pe copii să fugă de acolo cât de repede au putut.

   - Această grădina este a mea ! a strigat uriașul. Toata lumea trebuie să înțeleagă acest lucru. Doar eu mă pot juca aici.

   Au construit in jurul grădinii un gard înalt si au scris pe el: Trecerea strict interzisă!

   Era un uriaș foarte egoist. Copiii nu aveau unde să se joace, pe stradă era mult praf și multe pietre. După lecții hoinăreau în jurul zidului și se gândeau la minunata grădină.

   - Ce bine era acolo ! își spuneau unul altuia.

   A venit primăvara dar în grădina Uriașului era iarnă. O singură floare si-a scos capul din iarbă dar când a văzut ce scrie pe gard, i s-a făcut milă de copii și s-a retras sub pământ.

   Zăpada și gerul triumfau:

Zăpada a acoperit toată iarba cu mantaua sa albă și grindina a lovit acoperișul castelului Uriașului până a spart toată țigla.

   - De ce nu vine primăvara? se intreba Uriașul privind grădina sa acoperită de zăpada albă si rece. Sper să vină totuși. Primăvara nu a venit, nici vara, toamna a dăruit fructe aurii tuturor grădinilor, doar grădinii Uriașului nu 

i-a adus nimic.

SFÂRȘIT !!