Cerul alb s-a deschis, zâmbește larg și împrăștie spre pământ o sumedenie de fluturi albi de zăpadă, mici și gingași. Se rotesc în aer ca niște ființe vesele și sclipesc în razele soarelui ca niște steluțe de argint. Sunt atât de mulți încât seamănă cu un roi de albine albe şi jucăușe care au împânzit văzduhul. 

 Unii sunt mici de tot,  alții mai mari, dar cu toții sunt pufoși și mai ușori decât aerul. Cei mai harnici dintre fulgii de zăpadă prind câte o răsuflare de vânt, se cațără pe ea și se lasă purtați spre depărtări.

Urcă și coboară fără să opună vreo rezistență capriciilor vântului. Ploaia de fulgi albi continuă tot mai puternic, încât spațiul pare mai strâmt. Armata de fulgi de nea se îndreaptă ca o avalanșă spre pământ și nu-i trebuie mult timp să o stăpânească pe deplin.

 Primii fulgi albi, ajunși pe solul înghețat, își dau mâna și încep să țeasă pânza argintie și pufoasă a stratului de zăpadă. Iarna își îndreaptă apoi privirea spre acoperișurile caselor și aruncă asupra lor pânza albă subțire formată din mii de fire de fulgi de zăpadă. 

E iarnă!

Crăiasa Zăpezii  a împodobit cu ace de gheaţă şi steluţe argintii pământul, copacii, drumurile, munţii, dealurile şi câmpiile . Uliţele înguste ale satului s-au transformat în poteci albe, iar casele vechi, unele de-o vârstă cu timpul, dorm troienite sub lumina palidă  a lunii.

Am așteptat-o cu cea mai mare bucurie și nerăbdare pentru că, este vremea în care poveștile prind viață!

În seara de Ajun sosesc colindătorii… la fiecare casă ei aduc vestea minunată a naşterii Domnului şi urează un an bun şi îmbelşugat.

Târziu, când noaptea se lasă, copiii se ghemuiesc în pătuţurile lor. În urechi le mai sună încă zvonul de colinde: „O, ce veste minunată”… Apoi adorm şi visează…
 Dar... oare vis să fie?! Este noaptea în care visele copiilor se împlinesc.

A doua zi, în dimineaţa de Crăciun, în jurul bradului împodobit bucuria nu mai are margini. Niciunul dintre ei n-a fost uitat.   Moşul are grijă de toţi o dată pe an.