Tigrișor stătea îngândurat lângă sobă. Se uită cu ciudă spre fereastră și oftă: <<Ce vină am dacă sunt atât de mic și de fricos? Sunt doar un biet pisoi pe care nimeni nu vrea să-l înțeleagă! Voiam să trec prin curte și să ajung la oala cu smântână pe care stăpânul o lăsase pe masa de sub nuc! 

        Dar Rex, dulăul, m-a văzut, m-a fugărit, și a trebuit să mă adăpostesc în grabă chiar în coșul unde cloșca m-a întâmpinat! Și ce-au mai râs găinile și gâștele de mine!..Voiam doar să gust puțină smântână, pentru a fi mai puternic... Ce bine-ar fi să fiu un tigru adevărat...>>

   Tigrișor porni atunci în căutarea unor noi prieteni. Se strecură tiptil și ajunse chiar sub nuc. Se așeză-ntr-un colț și gândindu-se la smântână, căscă prelung, închise ochii, adormi și avu un vis...

    Părea că parcă pășea ușor prin jungla deasă. Îl zări pe Rex, dulăul. Acesta îl ocoli de departe, cu teamă și respect. Gâștele stăteau smirnă în fața sa, iar cloșca își aliniase puișorii și stăteau cu toții drepți precum soldații. O găină mai bătrână îndrăzni să îi vorbească:

    - Mărite Tigru, rogu-te, ajută-ne! Nu mai avem mâncare! Ne cerem scuze pentru neplăcerile provocate,  însă nu putem cere sprijin decât celui mai puternic dintre noi! 

        Și-apoi,  găina se retrase umilă către locul ei.

    Tigrul tăcu, apoi îi privi pe toți cu severitate, pe urmă cu bunătate și hotarî să-i ierte pe toți spunându-le  să  nu-și mai facă griji. 

        - Îți mulțumim, mărite Tigru, preabun și înțelept! Nimeni nu e mai perfect ca tine! Cu toții te iubim,  rostiră animalele cu bucurie.

Ziua următoare Tigrul se întâlni cu Leul cel bătrân care îl sfătui:

    - Să ieși din pădure și să mergi spre răsărit. Vei avea de parcurs o cale lungă, dar vei ajunge la o mare… de smântână și așa îți vei putea salva supușii. Să știi, că numai tu poți să descoperi locul acela, însă va trebui să respecți o singură condiție: să faci întregul drum într-o tăcere deplină, fără să scoți vreun sunet! 

<<Trebuie să îmi salvez supușii!>>, gândi Tigrul și apoi porni la drum. După multe zile de mers în liniște deplină, ajunse în sfârșit la mult dorita destinație: o mare albă, nesfârșită…de smântână proaspătă. Se-apropie încet, o mirosi, dădu să guste când, deodată, se auzi strigăt:

    - Tigrișor!  Iar ai adormit? Uite, somnorosule, ai un castron plin cu smântână! Să nu te lăcomești!

    Buimac,  Tigrul cel tăcut îi mulțumi stăpânului său bun, încălcându-și legământul, miorlăi prelung:

Finish!