Seara s-a lasat, usoara, imbracand cu umbre minunea argintie a micutului oras acoperit de zapada. Casele raspandite pe dealuri, purtand cusme de nea, par niste mosneguti atipiti. Totul este incremenit intr-o liniste de inceput de lume, peste care cad fulgi mari si pufosi, ca intr-un basm povestit la gura sobei. 

Este timpul bucuriei, al zambetelor luminoase, al beculetelor colorate din brazii impodobiti feeric, al florilor de gheata de pe geamuri, care sclipesc in mii si mii de culori, al horei fulgilor de nea, al clipelor de veselie impartite, in jurul bradului, cu toti cei dragi, al emotiilor coplesitoare la gandul darurilor care abia a doua zi vor fi dezvaluite... Dar, mai ales, e timpul colindelor. Colinde se aud pretutindeni, in case, in curti, la porti, la fiecare colt de strada.

 In aceasta veselie generala, numai Mihaita e trist.

                     Intai a incercat mama sa-l impace, cu prajituri si cozonac, apoi a venit bunica, sa-i povesteasca din nou despre Pruncul Iisus si Mos Craciun, istorioara care ii placuse atat de mult. De fapt, din cauza colindelor era suparat. De cateva luni incercase sa o convinga pe mamica sa il lase si pe el la colindat, impreuna cu ceilalti copii, dar ea parca se facea ca nu il aude.

  A, da! Si mai era un motiv pentru care era suparat. Bunicul disparuse cu cateva zile in urma, asa cum facea in fiecare an, de Craciun.Ei, poftim! Si acum mai trebuia sa mai si mearga la culcare, ca sa nu il supere pe Mos Craciun!

–- Spune-mi, bunicuto, unde tot pleaca bunicul in fiecare an?        Bunica il privi sever, peste ochelari.

- E la serviciu?
Bunica tusi de cateva ori, incurcata.
- Mda, e la serviciu.
- Pai tata de ce are liber de Craciun si bunicul nu?
- Ei, rase bunica. Prea multe vrei sa stii si tu! 

Si, impingandu-si ochelarii pe nas, incepu sa citeasca un basm minunat, despre Craiasa Zapezilor si despre Mos Craciun. Mihaita, oricat era el de suparat, fu prins in mrejele povestii si, in curand, leganat de glasul cald al bunicii, adormi. 

       Se trezi brusc in mijlocul noptii, din cauza unor       zgomote ciudate care veneau din curte. Oare ce o fi? 

             Se strecura incet de sub plapuma si isi lipi nasucul de geamul inghetat, incercand sa vada, in intunericul de afara, de ce scartaia zapada.  Intr-un con de lumina, in mijlocul curtii, statea o sanie aurie, stralucitoare, incarcata de saci si saculeti rosii si la care erau inhamati sase reni, cum numai in cartile de povesti mai vazuse pana atunci.

 Pai, bine, dar aceasta era saniuta lui Mos Craciun!

Incet-incet, sa nu il auda Mosul, Mihaita deschise usa si se strecura pe hol. Toti se culcasera si in casa era intuneric si liniste. Doar in sufragerie, unde era bradul, se auzea un fosnet slab. 

Uimire! Mos Craciun semana foarte bine cu bunicul!

            Cand se dezmetici, Mosul iesise deja pe usa de la intrare.  Inhatandu-si paltonasul din cuier si incaltandu-si in mare   viteza ghetele, Mihaita iesi si el afara, in frig, vrand cu orice chip sa il intrebe pe Mosul unde era bunicul.

-