Neurologia este o ramură specială a medicinii care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul bolilor organice care afectează sistemul nervos central sau periferic. Structurile organice ce țin de domeniul neurologiei sunt - pe de o parte - creierul, măduva spinării (reprezintă sistemul nervos central), structurile înconjurătoare, precum și vasele sanguine care le hrănesc, - pe de altă parte - nervii cranieni, rădăcinile nervoase și ganglionii spinali, nervii periferici, după ieșirea din canalul spinal, inclusiv legăturile cu mușchii scheletici (reprezintă sistemul nervos periferic).

Sistemul nervos central (SNC) (sau sistemul nervos al vieții de relație sau sistemul nervos cerebro-spinal) este reprezentat de organele nervoase care constituie encefalul, adăpostit de cutia craniană și măduva spinării, în canalul medular al coloanei vertebrale.

La om, sistemul nervos apare în urma dezvoltării intrauterine a ectoblastului regiunii postero-mediale embrionare, situată anterior nodului lui Hensen și posterior de mugurele cordal. La acest nivel ectodermul se îngroașă formând placa neurală, ulterior șantul neural, care în dezvoltarea acestuia marginile se îngroașă devenind creste neurale. Dezvoltarea ulterioară facilitează transformarea șanțului neural, care se închide și devine tub neural. Închiderea începe medial către extremități, comunicarea cu exteriorul realizându-se prin intermediul neuroporului anterior și neuroporului posterior, care se vor închide ulterior.

Dezvoltarea ulterioară duce la formarea a trei vezicule: prozencefal, mezencefal și rombencefal. În săptămâna a 6-a, prozencefalul se împarte în telencefal și diencefal, iar rombelcefalul în metencefal și mielencefal.

Encefalul (creierul) este localizat în cutia craniană și are aproximativ 1500 g. Este legat de corp prin 12 perechi de nervi cranieni din care 10 perechi își au originea în trunchiul cerebral. Nervii sunt:

Encefalul:

Encefalul este alcătuit din trunchiul cerebral, cerebel, diencefal și emisferele cerebrale.

Creierul sau encefalul reprezintă partea sistemului nervos central aflată în interiorul craniului. El controlează numeroase funcții ale organismului precum bătăile inimii, mersul, generarea de gânduri și emoții. Creierul la animalele vertebrate este protejat de cutia craniană, fiind căptușit cu o membrană (meninge).

Într-un creier uman există între 85 și 100 miliarde de neuroni, fiecare dintre ei având cam 10.000 de conexiuni.

Encefalul funcționează ca un sistem centralizat complex la un nivel superior, ce coordonează comportarea organismului în funcție de informațiile primite.

De fapt, nu toate informațiile de la nervii periferici ajung până la scoarța cerebrală ci, prin împletiturile nervilor (plexuri), sunt reținute în unii centri nervoși externi, precum măduva spinării sau bulbul rahidian. Deci, la unele informații reacționăm inconștient, prin reflexe.

La animalele cu un sistem nervos superior, precum la om, există acest sistem nervos autonom, care funcționează independent de sistemul nervos central (din creier).

Acest sistem nervos autonom coordonează mai rapid, ușurează activitatea creierului, care ar fi supraîncărcat de informații, putând ajunge la blocarea activității cerebrale (inhibiția corticală). Printre astfel de reflexe ale sistemului nervos vegetativ se pot aminti: respirația, activitatea cardiacă, digestia, excreția, setea și reproducerea.

Creierul