Clasa a XI-a

Scopul lecției: Integrarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în structura propriilor atitudini şi comportamente.

Icoana este o reprezentare a unei realități spirituale, o  întâlnire cu Dumnezeu.

    Cuvântul icoană este de origine greacă:

 εικον = “eikon” înseamnă “chip, imagine, portret”.

    Cinstirea icoanelor ocupă un loc foarte important în învăţătura ortodoxă.

    Aceasta pentru că icoana nu este o simplă imagine, nici o ilustraţie a Sfintei Scripturi.

    Ea este ceva mai mult: 

mesajul evanghelic, un obiect de 

cult care face parte integrantă 

din viaţa liturgică.

    În decursul istoriei sale, Biserica a biruit în toate împrejurările asupra ereziilor (învățături greșite). Însă, dintre toate biruinţele sale, numai biruinţa icoanei a fost proclamată în chip solemn “Biruinţa Ortodoxiei”, pe care Biserica o sărbătoreşte în prima Duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei.

     În Sinodul VII ecumenic de la Niceea, din anul 787 a fost stabilit cultul sfintelor icoane și a fost condamnat iconoclasmul.
Închinarea acordată icoanei trece de la persoana reprezentată pe ea, la modelul viu.
  Așadar, atunci când o icoană este venerată, cinstirea se va referi la Mântuitorul Hristos, la Maica Domnului sau la sfinții reprezentați, nu la lemnul sau vopseaua folosite pentru a crea icoana. Se precizează și că trebuie făcută o distincție între „cinstirea” icoanelor și „adorarea”, care se cuvine numai lui Dumnezeu.

Temeiuri scripturistice și patristice pentru cinstirea sfintelor icoane

  Temeiul sfinţirii noastre prin icoană ni-l oferă mărtu-risirea lui Iacov, care şi-a mântuit sufletul când L-a văzut pe Dumnezeu sub chipul unui bărbat: “Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu!” (Facerea 32, 30)                 

 “Să facem om după chipul și asemănarea Noastră...” (Facere 1, 26-27)

 “Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 12,45)

 Eu nu mă închin materiei, ci mă închin  Creatorului materiei, care S-a făcut pentru

mine materie și a primit să locuiască în materie 

și a săvârșit prin  materie mântuirea mea.” 

  (Sf. Ioan Damaschin)

“Ceea ce cuvântul povestirii 

  prezintă auzului, aceea și

 pictura, prin imitare, arată

      fără cuvinte.”

 (Sf. Vasile cel Mare)

                             Funcțiile icoanei

    Funcția harică – legătura dintre om și  Hristos . 

    Prin icoane, credinciosul intră în relație dialogică, directă cu Hristos, Arhetipul tuturor sfinților și respectiv, reprezentărilor lor (icoanele). 

    Astfel, în icoană există o prezență reală a celui reprezentat în ea, tocmai prin prezența harului 

dumnezeiesc ce o sfințește și o ține în legătură neîntreruptă cu cei ce se roagă sfântului respectiv.

    Funcția latreutică - utilizarea icoanelor în cultul  

 divin.
   Prin funcţia latreutică a cultului se manifestă relaţia ascendentă dintre Dumnezeu şi om; care pleacă de la om spre Dumnezeu.
     Icoana este mijlocul prin 

care noi intrăm în 

comuniune cu Dumnezeu.
      Este “autovehiculul” care

ne conduce într-o legătură 

spirituală.

Funcția pedagogică

     Prin icoane cunoaștem învățătura de credință.
 Icoana este numită și “biblia neștiutorilor de carte”.

Icoana/ Tablou religios

                             Icoană ortodoxă

Tablou religios

Elemente specifice icoanei bizantine:

- absența realismului (nu sunt păstrate proporțiile logice);

- culorile folosite au funcție simbolistică;

- accentul cade pe frumusețea duhovnicească, chipurile sunt transfigurate;

- ochii sunt mari(oglinda sufletului), gura este mică(cele materiale fiind în plan secundar); 

- aureola sau nimbul simbolizează prezența harului divin 

 În tablourile religioase  sfinții sunt prea trupești,  omul netransfigurat, carnal, care nu a reușit să subțieze firea. 

    Chipurile sfinților din tablouri ne impresionează prin vigurozitate și corporalitate excesivă, care lasă impresia unei întoarceri a sfântului spre sine, dar și o imposibilitate a dialogului.

       Tabloul religios nu reușește să ne iniţieze în taina întâlnirii cu Dumnezeu, ne limitează în lumea aceasta încă netransfigurată, îl putem admira, dar nu putem îngenunchea pentru că nu ne oferă bucuria ridicării din lumea aceasta.