A fost odată un baiețel căruia îi era tare frică de întuneric. De fiecare dată când se lăsa seara și mama lui îi pregătea patul de somn, copilul începea să plângă. Știa că iar o să fie singur, în întuneric. Chiar dacă părinții îi lăsau veioza de lângă pat aprinsă, chiar dacă stăteau cu el până când se așeza în pat, de fiecare dată se trezea în somn cu lumina stinsă și începea să țipe. Adormea numai când ajungea iar în patul părinților și dormea cu ei.
Dimineața, trezirea copilului era un adevărat coșmar pentru toți. Părinții erau obosiți, iar cel mic nu reușea să-și deschidă ochii și să-l alunge pe moș Ene.
Într-o noapte, când copilul iar se trezi din somn speriat că e singur în întuneric, nu mică i-a fost mirarea să observe o mică steluță pe cer, de pe geamul din cameră. O steluță care strălucea și părea că vrea să vorbeasca cu el.
- De ce ți-e frică de întuneric? Îl întrebă steluța pe copil.
- Pentru că pot să apară monștrii și să-mi facă rău, răspunse copilul.
- De ce ar vrea cineva să-ți facă ție ceva rău? Ai greșit cu ceva?
- Nu, părinții chiar îmi spun că sunt cuminte, la fel și ceilalți, mă laudă, spuse copilul.
- Și atunci de ce crezi că ți-ar vrea răul cineva în noapte?
- Nu știu.
COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!