Decoruri

(André Breton, René Char, Paul Éluard)

Marilor pictori de litere le place

Cuvântul pictură

Pe zidul din faţă

Au scris că nu suntem aici pentru nimeni

Pe alocuri de la o fereastră la alta

Se strâng mâinile

Ne-am aruncat casa pe fereastră

Într-o grădină dosnică

Aici trandafirii sunt desenaţi cu cuţitul pe trupul femeilor

Aşa e mai sigur

Şi apoi eşti la tine acasă

I-am adus pe ultimii fanatici

Ei doboară cu praştia ultimele globuri de imagini

Care mai zac pe ici pe colo

După ultimele ştiri pământul ar fi fost ouat

ARGUMENT

Textele  – basmele, povestirile, romanele- fie studiate fragmentar, fie integral, pot învăța și invita elevii să gândească singuri, pot avea puterea să-i facă să creeze propriile adevăruri. Când oamenii vin cu interpretări și le susțin cu argumente, gândesc critic. Și când diferiți oameni lucrează împreună pentru a oferi răspunsuri, ei fac ceva mai mult: rezolvă probleme și dezvoltă încrederea în sine, arată respect pentru diversitate și obiceiul de a coopera- abilități și competențe necesare secolului în care trăim. 

Am descoperit valoarea povestirii ca instrument de provocare a discuțiilor pentru a ajuta copiii să gândească critic. Trebuie să invităm elevii să gândească singuri, să dezvolte abilități de percepție a vieții, fie la orele de consiliere și orientare, fie la cele de comunicare, fie în cadrul altor discipline. 

Mai multe țări   au îmbrățișat  un set de standarde de bază /comune care reglementează ceea ce ar trebui să știe copiii: să utilizeze vocabularul, să realizeze comunicări diferite, să argumenteze, să facă analogii etc. Standardele impun ca și copiii mici să poată gândi ”poveștile”- făcându-și propriile interpretări  și argumentându-le cu dovezi, descriind modul în care evenimentele dintr-o poveste arată din punctele de vedere ale diferitelor personaje, detectează teme și altele asemenea. 

Tinerii lectori nu vor putea citi texte care au un grad mare de complexitate pentru a susține o idee, dar, cu siguranță, se pot angaja într-o astfel de acțiune, dacă povestea le este spusă într-un mod captivant, dacă sarcinile de lucru sunt motivante. Așadar, iată un alt loc în care povestirea are un rol valoros de jucat.

Accentul nostru în acest mini ghid va fi pus pe alegerea poveștilor care vor inspira discuții interesante și pe încercarea diferitelor metode pentru desfășurarea acestora.

e fel de TEXTE? Câteva sugestii! Se pot alege texte din literatura universală, povești cu tâlc sau:

https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_basme

Basmele românilor

MIRCEA ELIADE - Domnișoara Christina, La țigănci, Șarpele, Tinerețe fără tinerețe 

LIVIU REBREANU - Catastrofa, Cântecul lebedei, Cuibul visurilor, Hora morții, Ițic Ștrul, dezertor

IOAN SLAVICI- Gura satului, Moara cu noroc, Pădureanca, Popa Tanda

Unele povești își pun propriile întrebări. Puteți avea o discuție eficientă despre fiecare, solicitând predicții despre cum se vor termina sau puteți utiliza o strategie mai amuzantă, cum ar fi exercițiul „Colțuri”, care oferă sprijin grupului, deoarece elevii se gândesc la motive pentru a-și susține răspunsurile. 

Unele povești conțin dileme morale care invită la explorare. Este posibil să nu se evidențieze  imediat o întrebare, ci să se contureze pe parcursul acțiunii. Pentru că poveștile erau spuse în mod tradițional publicului de toate vârstele în același timp, se cere o schimbare de paradigmă, chiar dacă se  recurge în mod regulat la simbol și metaforă, se vorbește din unghiuri diferite, trebuie să ne adaptăm predarea pentru a transmite idei, sentimente atât ascultătorilor/cititorilor  specializați, cât, mai ales, celor neinițiați.

Folosirea simbolurilor este adesea utilizată de oameni pentru a vorbi despre lucruri care sunt prea puternice sau prea înfricoșătoare. Sunt povești care pot invita ascultătorii să-și exprime propriile întrebări. Dar există strategii care permit aprofundarea unor teme și pot duce la dezbatere. Unele dintre aceste strategii sunt Ancheta comună, Dezbaterea, Controversa academică și Scara  valorică.

 Unele povești par simple, dar pot da naștere unor probleme captivante cu puțină analiză. Dar, uneori, pentru a intra în centrul acțiunii, trebuie să compari aceste povești cu alte povești. Uneori trebuie să le amesteci. Și uneori trebuie să intri în pielea personajelor și să vezi prin ce trec. Strategii precum: reluarea lor prin plasarea oamenilor în diferite roluri dramatice, compararea lor cu alte povești, raportarea lor la viață sau dramatizarea pot duce la o analiză pertinentă și la o corectă interpretare

Acest material explorează importanța lecturii ca parte a dezvoltării unui scriitor începător creativ. Veți obține inspirație și idei din examinarea metodelor altor scriitori, precum și din îmbunătățirea abilităților dvs. critice de citire. O gamă variată de exemple va acoperi genurile de ficțiune, non-ficțiune creativă, poezie și scenariu. Veți putea asculta scriitori profesioniști care discută despre procesul creativ în legătură cu obiceiurile lor de citire. De asemenea, veți avea ocazia să aplicați ideile pe care le-ați obținut propriei dvs. scrieri, producând o scurtă piesă creativă în genul ales.

Rezultatele învățării- elevul trebuie:

• să înțeleagă importanța lecturii ca parte a dezvoltării unui scriitor creativ

• să se familiarizeze analitic și critic cu o serie de texte literare și media

• să recunoască modul în care lectura critică oferă inspirație și idei scriitorilor

• să înțeleagă prin practica scrisului unul sau mai multe genuri de ficțiune, non-ficțiune creativă, poezie și scenariu

• să se angajeze în diverse activități de citire și scriere.

Este imposibil să fii un bun scriitor fără a fi mai întâi un bun cititor. Dar ce înțelegem prin „bun”? Scriitorii citesc diferite cărți din diverse motive, fie pentru îndrumare și inspirație, fie pentru a înțelege ceva/altceva despre scris, viață sau ambele. Poate că o cheie a „cititului ca scriitor începător” - cu alte cuvinte, a citi cu un ochi de scriitor - este să poți înțelege un text prin părțile sale constitutive, în timp ce îl apreciezi și ca întreg.

Citirea operelor unei varietăți de autori diferiți este neprețuită pentru a spori gradul de conștientizare a ceea ce poate fi și face un text. Lectura oferă nu numai inspirație și exemple utile - de metode, subiecte și stiluri - ci și un context în care să vă dezvoltați propria voce și individualitate ca scriitori. Lectură și gândirea critică  vor îmbunătăți practica scrisului creativ; cu cât veți afla mai multe despre modul în care funcționează textele, cu atât veți fi mai bine echipați ca scriitori.

Citirea, cunoscută și sub numele de „lectură critică” sau „lectură apropiată”, implică analiza modului în care funcționează o piesă și a modului în care un autor realizează efecte speciale. De exemplu, când citiți o poveste scurtă, ați putea lua în considerare modul în care scriitorul folosește elemente precum: punctul de vedere, tonul și structura pentru a genera tensiune sau pentru a crea un final convingător.

Gândiți-vă de ce autorul a făcut anumite alegeri în piesa lui și care sunt rezultatele acestor alegeri. Nu uitați: textele nu sunt doar povești sau simple știri. Acestea sunt rezultatul a nenumărate decizii din partea scriitorului. Unele dintre ele ar putea fi instinctuale și s-ar putea să nu pară scriitorului o luare a deciziilor conștiente, dar o mare parte din ele vor fi, de asemenea, rezultatul unei deliberări minuțioase. Este posibil să nu putem cunoaște intenția personală a unui autor, dar putem analiza ce efect au asupra noastră alegerile lor. 

În această primă activitate, veți reflecta la modul în care citirea unui anumit text a influențat sau inspirat propria dvs. scriere creativă. (Sau, dacă alegeți genul de scenariu, puteți reflecta la modul în care vizionarea sau ascultarea unui anumit pasaj dintr-o opera, film, scenă v-a influențat.

Activitatea 1 (activitate de scriere)

La prima activitate, gândiți-vă la un anumit text, fie el și din media, care v-a influențat/inspirat ca scriitor. Ce aspecte ale acestuia se regăsesc în propriul text? De exemplu, ați putea considera că o anumită secvență a unei poezii este  influențată de text datorită utilizării dialectului regional și a formei netradiționale; sau s-ar putea să simțiți că un anumit film a fost exemplul care v-a inspirat să scrieți un scenariu cu trei ‘acte’, fiecare prezentând aceleași evenimente din punctul de vedere al unui personaj diferit.

Notați  despre acest subiect.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Pornind de la notele dvs., scrieți acum o scurtă reflecție critică în proză (aproximativ 500 de cuvinte), raportând textul pe care l-ați ales înapoi la propria scriere și reflectând la ceea ce puteți lua de la acesta ca scriitor (indiferent dacă este pozitiv sau negativ). 

În această secțiune, veți interacționa critic cu unul sau mai multe texte sau o piesă audio pentru a practica citirea atentă. Puteți alege dintre următoarele genuri:

• Abordarea 1: Ficțiune

•  Abordarea 2: Non-ficțiune creative

• Abordarea 3: Poezie

• Abordarea 4: Scenariu

Abordarea 1: Ficțiune

Când citiți în mod critic un roman sau o nuvelă, există numeroase elemente pe care vă puteți concentra. Acestea pot include, dar nu se limitează la, aspecte precum:

De exemplu, dacă te gândești la stilul unui scriitor, ai putea să fii atent la: Cât de  sunt de ample propozițiile/frazele? Scriitorul folosește numeroase figuri de stil, imagini artistice? Și ce posibilități prezintă acestea pentru propria ta proză?

Ca un alt exemplu, ați putea lua o abordare tematică, căutând cum tratează alți scriitori teme similare cu cele care vă interesează. Au o abordare serioasă sau ironică a subiectului lor? Tactica lor trebuie să fie o chestiune de fapt sau își dramatizează ideile? Cui aparțin ideile din text (naratorului sau unuia sau mai multor  personaje)?

Activitatea 2 Ficțiune

Acum citiți acest extras: Ioana Pârvulescu, Întoarcere în secolul 21(2009)

TEREN DE JOACÃ

 În afarã de faptul cã fãcuse pipi pe ea, ceea ce nu putea sã-ți scape când o luai în brațe, fetița semãna perfect cu îngerul convențional, de carte poștalã: bucle blonde, ochi albaștri, zâmbet dulce. Zburãtãcea de colo-colo prin curtea bisericii cu cimitir, la fel de ușor ca orice înaripatã, fie ea înger, demon sau muscã. Era desculțã. M-am îndreptat spre geamul de unde se vând lumânãri. A apãrut imediat îndãrãtul lui și m-a întrebat ce doresc. Apoi mi-a numãrat unu, doi, trei, patru, cinci lumânãri mici și unu, doi lumânãri mari. Spre mirarea mea, n-a greșit, deși, fãrã îndoialã, mai avea câțiva ani pânã sã meargã la școalã. O voce groasã de lângã ea a spus un preț. Am întins banii și mica vânzãtoare a ținut neapãrat sã-mi dea „recitul“. A luat o monedã – pe cea mai mare – și mi-a întins-o. Nu e nici un rest, am spus, ți-am dat exact cât trebuie. „Fițc?“ Fix! Cum te cheamã? m-am simțit datoare s-o întreb. Ruxandra-Ioana – și, ciudat, de data asta l-a spus bine pe x. Unde pleci? s-a interesat vesel. I-am spus cã mã duc într-o vizitã. Aveam flori în mânã, așa cã se potrivea. N-am crezut de cuviințã sã-i dau detalii. Cu asta ne-am despãrțit, fãrã multã vorbã. Am vizitat douã morminte, apoi am intrat în mica bisericã din orașul meu natal. Nu era nimeni înãuntru, dacã nu-i luam în seamã pe „sfinții zugrãviți în tindã / cu acuarelã suferindã“. Covoare moi, proaspãt spãlate, liniște, umbrã sfâșiatã de 112 raze. A apãrut și Ruxandra-Ioana lipãind cu picioarele ei desculțe și mici pe covor. Avea unghiile date cu ojã roz și mare chef de vorbã. Cum nu deranjam pe nimeni, conversaþia s-a legat, cu acea ușurinþã cu care se leagã întotdeauna în zona femininului. Un laureat al Premiului Nobel pentru literaturã, José Saramago, a scris cã pãlãvrãgeala femeilor este cea care ține lumea pe orbita ei. Iar diferența de vârstã nu împiedicã niciodatã douã persoane feminine sã discute de pe poziții de egalitate. — Câți ani ai? m-a întrebat fãrã menajamente Ruxandra-Ioana. — O, mulți, i-am rãspuns, o grãmadã! — Câți? nu s-a lãsat ea amãgitã. Am desenat cu amândouã mâinile conturul grãmezii care trecea cu mult de capul ei. — Câți ani ai? (Parcã era Micul Prinț) — Treizeci și trei, am zis eu la întâmplare, considerând cã pentru ea orice depãșește zece trebuie sã sune la fel. La urma urmei, la vândutul lumânãrilor n-avea nevoie de cifre mari. A fost mulțumitã și s-a uitat la mine plinã de așteptare. Am înțeles de ce. — Tu câți ani ai? am zis, încercând sã identific, pieziș, un sfânt de pe perete. — Nouã! mi-a trântit fãrã sã clipeascã. Strãlucea de încântare cã și-a putut acorda aceastã cifrã frumoasã, aleasã cu grijã, în care vârsta ei realã intra mãcar de douã ori. O purta ca pe o coronițã. Între timp, pe covorul moale, se apropiase de noi neauzit un bãrbat, care ne privea și ne asculta zâmbind. Perturbasem orice rugãciune. Am știut deci cã putem continua, am coborât vocea și m-am minunat cum se cuvine de cât de mare era Ruxandra-Ioana. Ea s-a bucurat fãrã cuvinte, agãțându-se de mine ca o iederã. Am avut timp sã observ cã mințisem amândouã când am rãspuns la întrebarea „câți ani ai“, fenomen atât de tipic feminin la orice vârstã și cã, mã 113 rog, mințisem fãrã rușine chiar în bisericã. Desigur, din motive opuse. M-a întrebat cum mã cheamã și rãspunsul a derutat-o, cãci avea probabil, ca orice copil, un spirit al posesiunii foarte dezvoltat, iar faptul cã împãrțea cu mine jumãtate de nume a mirat-o. A ținut sã adauge apoi cã merge la grãdinițã și a accentuat cã acolo învațã. — și tu înveți? m-a întrebat prin surprindere. Am ezitat înainte sã rãspund, amenințatã de ridicolul lui „tot mai înveți, maicã?“, apoi, însã, am zis curajos: — Da, și eu învãț. În ce-o privea, învãța poezii, dar acestea nu se spun în bisericã, m-a prevenit. (Învãțase și asta.) A vrut sã aprindã o lumânare, de joacã, și i-am promis cã-i cumpãr, cum le promiþi altor copii bomboane. Întrucît tocmai intra o fetițã de vârsta ei, prinsã cuminte de mâna unei mame, Ruxandra-Ioana a uitat de mine și s-a repezit la ea sã continue discuția care ține lumea pe orbitã. Dupã câteva minute am revãzut-o în curtea cimitirului, pe care o umplea de viațã. Dansa. În decorul plin de cruci și de moarte nevãzutã, care e terenul ei de joacã.

Aici suntem prezentați unui narator la persoana întâi care amintește despre viața sa. Luați în considerare următoarele întrebări:

• Cum ați descrie acest stil?

• Care sunt principalele sale caracteristici (de exemplu, structura propoziției, alegerea limbajului și a imaginilor)?

• Cum ați descrie perspectiva?

• Ce fel de relație  se stabilește între text și cititor?

Notează-ți gândurile cu privire la acestea sau la orice alte elemente ale piesei.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Abordarea 2: non-ficțiune creativă

Când citiți critic un text de non-ficțiune creative/nonliterar, există numeroase elemente pe care vă puteți concentra. 

Acestea pot include, dar nu se limitează la, aspecte precum:

Activitatea 3 Non-ficțiune creative

Citiți acum acest extras dintr-un eseu de non-ficțiune creativ: Daniel, Marko și Matthew Gale. Joan Miró: Scara evadării. Thames & Hudson, 2012.

Joan Miró I Ferrà (20 aprilie 1893 - 25 decembrie 1983) a fost unul dintre cei mai celebri artiști ai secolului XX. El a fost o lumină de frunte a Mișcării suprarealiste și ulterior a dezvoltat un stil idiosincratic extrem de recunoscut. Opera sa nu a devenit niciodată complet abstractă, dar imaginile sale erau adesea o descriere modificată a realității. La sfârșitul carierei sale, Miró a câștigat aprecieri pentru o serie de comisioane publice care au inclus sculpturi monumentale și picturi murale.

Citat celebru:   "Pentru mine, un obiect este ceva viu. Această țigară sau această cutie de chibrituri conține o viață secretă mult mai intensă decât cea a anumitor ființe umane."

Părinții lui Joan Miró i-au permis să urmeze o școală de artă din Barcelona după ce și-a revenit. Acolo, a studiat cu Francisco Gali, care l-a încurajat să atingă obiectele pe care avea să le deseneze și să le picteze. Experiența i-a dat un sentiment mai puternic pentru natura spațială a supușilor săi.

De Fauvists și cubistii influențat munca timpurie a lui Miró. Pictura sa Portretul lui Vincent Nubiola arată influența ambelor. Nubiola a fost profesor de agricultură la Școala de Arte Plastice din Barcelona, Spania. Pictura a fost deținută pentru o vreme de Pablo Picasso . Miró a avut o expoziție solo la Barcelona în 1918, iar câțiva ani mai târziu s-a stabilit în Franța, unde a avut prima sa expoziție pariziană în 1921.  

În 1924, Joan Miró s-a alăturat grupului suprarealist din Franța și a început să creeze ceea ce ulterior s-au numit picturile sale „de vis”. Miró a încurajat utilizarea „desenului automat”, lăsând mintea subconștientă să preia controlul atunci când desenează, ca o modalitate de a elibera arta de metodele convenționale. Faimosul poet francez Andre Breton s-a referit la Miró drept „cel mai suprarealist dintre noi toți”. A lucrat cu pictorul german Max Ernst, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, pentru a proiecta decoruri pentru o producție rusă de balet Romeo și Julieta .

La scurt timp după picturile de vis, Miró a executat Landscape (The Hare) . Prezintă peisajul din Catalunya pe care Miró l-a iubit din copilărie. El a spus că a fost inspirat să creeze pânza când a văzut un iepure săgând peste un câmp seara. Pe lângă reprezentarea animalului, pe cer apare o cometă.

A devenit rapid unul dintre cei mai celebri artiști din întreaga lume, iar Joan Miró a început să finalizeze o gamă largă de comisioane monumentale. Una dintre primele a fost o pictură murală pentru hotelul Terrace Plaza Hilton din Cincinnati, Ohio, finalizată în 1947. 

Miró a creat un perete ceramic pentru clădirea UNESCO din Paris în 1958. A câștigat Premiul Internațional Guggenheim de la Fundația Solomon R. Guggenheim. Muzeul Național Francez de Artă a realizat o retrospectivă majoră a artei lui Joan Miró în 1962.

Printre ultimele lucrări ale lui Miró s-au numărat sculpturi monumentale executate pentru orașul Chicago, dezvăluite în 1981 și Houston în 1982. Piesa din Chicago a fost intitulată Soarele, luna și o stea . Este o sculptură înaltă de 39 de metri, care se află în centrul orașului Chicago, lângă o sculptură monumentală de Pablo Picasso. Sculptura viu colorată din Houston se numește Personaj și păsări . Este cea mai mare dintre comisiile publice ale lui Miró și are o înălțime de peste 25 de metri.

Joan Miró a câștigat recunoașterea ca unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX. El a fost o lumină de frunte a mișcării suprarealiste, iar opera sa a avut un impact semnificativ asupra unei game largi de artiști expresioniști abstraci. Picturile sale murale și sculpturile sale au făcut parte dintr-un val de artă publică importantă produsă în ultima jumătate a secolului.

Notați lucrurile pe care le observați, de la aspectele sale informative până la ceea ce vi se pare interesant. 

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………