.

  În 1787, Carl Axel Arrhenius descoperă un nou mineral lângă Ytterby, în Suedia, numindu-l yterbină. Johan Gadolin descoperă oxidul ytriului în mostra lui Arrhenius, în 1798, iar Anders Gustaf Ekeber redenumește noul oxid ytria. Ytriul a fost izolat pentru prima dată în 1828 de către Friedrich Wöhler.

  Fabricarea substanțelor luminescente (în particular fluorescente), întrebuințate în tuburile catodice pentru ecranele de televizor (CRT) și a LED-urilor sunt cea mai importantă utilitate a ytriului.

.

  De asemenea, ytriul, este folosit în producerea de electrozi, electroliți, filtre electronice, lasere, supraconductori, aparatură medicală; se adaugă, de-asemenea, în cantități infime în compoziția unor unor materiale, pentru îmbunătățirea unor proprietăți mecanice. Ytriul nu are niciun rol biologic, expunerea la radioizotopii acestuia putând însă cauza cancer pulmonar la oameni.

  Izotopii ytriului sunt produși de fisiune, care se formează cu un randament ridicat în timpul procesului de fisiune ce se produce în explozii nucleare și reactori nucleari.

.

  Locotenentul și chimistul Carl Axel Arrhenius a descoperit în interiorul unei mine de fluorină din vecinătatea satului Ytterby (la 5 km de Stockholm) un mineral greu, negru (asemănător cărbunelui), pe care l-a denumit yterbit, în 1787. Acesta analizase mineralul, a presupus în baza densității sale ca este constituit din wolfram, publicând rezultatele în 1788 și trimițând mostre la diverși chimiști pentru analize ulterioare. În același an, mineralogul suedez Bengt Reinhold Geijer a analizat mostra lui Arrhenius, speculând de asemenea că mostra ar putea conține wolfram.

.

  Chimistul și mineralogul finlandez Johan Gadolin a analizat mostra de pământ negru și a descoperit că aceasta este constituită din 23% dioxid de siliciu, 4,5% oxid de beriliu, 16,5% oxid de fier și aproximativ 55,5% de oxid pe care îl va numi ytria, în 1789 sau 1794 (ambele date sunt menționate). Cele mai multe referințe îl indică, faptul că, descoperitorul ytriului este Gadolin în detrimentul lui Geijer. Aproape un secol mai târziu, mineralul din care Gadolin obținuse ytriul va fi numit în cinstea lui drept gadolinit de către Martin Heinrich Klaproth, fiind și sursa pentru descoperirea elementul chimic gadoliniu.

  În 1797, Anders Gustaf Ekeberg confirmă numele oxidului ytria. Antoine Lavoisier, în deceniile ce au urmat, a elaborat dezvoltarea definiției elementelor chimice. Se considera că pământurile pot fi reduse la elementele lor constitutive, ceea ce însemna că descoperirea unui element nou era similară cu descoperirea unui pământ, în acest caz ytriul.

  Carl Gustaf Mosander, a observat că mostrele de ytria conțineau 3 oxizi: oxid de erbiu (de culoare roz, numit atunci „terbia”), oxid de ytriu (ytria, de culoare albă), oxid de terbiu (de culoare galbenă; acesta a fost numit, greșit, „erbia” la acel moment).

   Un al patrulea oxid, oxidul de yterbiu, a fost izolat, de către Jean Charles Galissard de Marignac, în 1878. Din fiecare dintre acești oxizi au fost izolate noi elemente , fiind denumite în relație cu satul Ytterby, de unde a provenit mineralul din care au fost identificate. Șapte noi metale aveau să fie descoperite în ,,ytria lui Gadolin", în deceniile următoare.

  Din grupa 3, toate elementele au un număr atomic impar, fiind în relație cu numărul de izotopi stabili. Ytriul are un izotop stabil, la fel ca și scandiul. Grupul elementelor lantanide (la rândul lor, pământuri rare) conține elemente cu numere atomice pare, deci cu mai mulți izotopi stabili.

Ytriu

  Cel puțin 32 de izotopi sintetici ai ytriului au fost observați, numărul lor de masă variind între 76 și 108.

  Izotopii ytriului cu numere de masă egale sau mai mici de 88 se stabilizează în special prin dezintegrare, prin emisie de pozitroni (proton → neutron) cu formarea de izotopi ai stronțiului (Z = 38). Dimpotrivă, izotopii ytriului cu numere de masă egale sau mai mari de 90 se stabilizează cu predilecție prin dezintegrare, prin emisie de electroni (neutron → proton), pentru a forma izotopi ai zirconiului (Z = 40). Stabilizarea izotopilor cu numere de masă egale sau mai mari de 97 se poate face și printr-un canal de reacție prin emisie de neutroni întârziați.

  Ytriul are cel puțin 20 de izomeri metastabili sau excitați, numărul lor de masă variind de la 78 la 102.

  Ytriul este un metal moale, metalic-argintiu, lucios și cristalin. Este mai puțin electronegativ decât predecesorul său în grupă (scandiul) și mai puțin electronegativ decât elementul care îl urmează în perioada a 5–a (zirconiul); în plus, are o electronegativitate comparabilă cu succesorul său în grupă, lutețiul, datorită contracției lantanidelor, așa cum este de așteptat în baza tendințelor generale din sistemul periodic. 

  În formă metalică compactă elementul e relativ stabil în aer când – datorită pasivizării – se formează un strat de oxid protector la suprafața sa.

  Când ytriul e încălzit la 750 °C în vapori de apă, acest strat oxidic poate atinge o grosime de 10 µm.

  Ytriul este foarte instabil în aer, sub formă pulverulentă însă, mici piese metalice se pot auto aprinde în aer la temperaturi de peste 400°C. Nitrura de ytriu (YN) se formează la încălzirea metalului în atmosferă de azot la 1000°C. Similaritatea lantanidelor cu ytriul sunt atât de evidente încât elementul, inițial, a fost clasificat alături de acestea, întotdeauna fiind găsit în natură alături de acestea în mineralele bogate în pământuri rare.

  Alăturând scandiul și ytriul elementelor lantanide, noțiunea generică de pământuri rare a rămas funcțională, după definirea blocului elementelor f.

  Chimic, ytriul se aseamănă cu aceste elemente mai mult decât vecinul său în tabelul periodic, scandiul, iar dacă proprietățile sale fizice ar fi puse într-un grafic împreună cu numărul atomic, atunci ar avea numărul atomic de la 64,5 la 67,5, plasându-l între lantanidele erbiu și gadoliniu. Reactivitatea ytriului este comparabilă cu cea a lantanidelor, fiind foarte apropiată de cea a terbiului și a disprosiului.

.

  Având raza ionică foarte apropiată de cea a lantanidelor grele (pământuri rare ytrice), în soluție se comportă asemănător acestora. Chiar dacă lantanidele în perioada următoare sunt situate, similaritatea dintre razele ionice și atomice își are originea în fenomenul cunoscut sub numele de contracția lantanidelor. În numărul de oxidare constă una dintre puținele diferențe notabile.

  Ytriul, fiind un metal de tranziție trivalent, formează diverși compuși anorganici, în general numărul de oxidare fiind +3, participând la legătura chimică toți cei trei electroni de valență.

.

   În timp ce ytriul estre aproape exclusiv trivalent, aproape jumătate dintre elementele lantanide pot prezenta stări de valență diferit de trei; doar patru din cele cincisprezece elemente lantanide prezintă astfel de stări de oxidare în soluție apoasă.

  Oxalatul, fluorura și hidroxilul ytriului, sunt insolubile în apă, pe când iodura, nitrura, bromura, clorura și sulfatul său sunt toate solubile în apă.

  Similar, siliciul, fosforul, sulful, seleniul și carbonul, formează, la temperaturi înalte, compuși binari cu ytriul.