Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica: „Merg eu dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito. 

Cred că latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilității civice a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rostește, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi  în care respiră. Eugen Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilității înfățișării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunțe propoziții aspre ca vechii profeţi. Mulţi i-au înţeles stilul şi mesajul, alţii i-au reproşat mereu faptul că nu este un poet postmodern.  

„Vieru a avut o receptare critică foarte bună încă în viață, iar în perioada sovietică i s-a recunoscut valoarea și faptul că el a pus alt accent pe ce spuneau criticii de la Moscova și din alte republici, în abordarea temei Patriei. Grigore Vieru a spus altceva: „Mamă, tu ești Patria mea” și s-a schimbat paradigma, s-a schimbat gândirea, s-a schimbat chiar și lirica de inspirație socială și patriotică, a fost concepută în altă cheie, a menționat acad. Cimpoi, subliniind și legământul care s-a făcut cu poezia lui Octavian Goga, Alexe Mateevici, basarabeanul nostru care a scris cea mai inspirată poezie consacrată limbii române.