Câteva pesonaje zăpăcite au încurcat poveștile. Ajutați-le să-și găsească povestea proprie!

Atunci biata fată, văzând că baba şi cu fiică-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, sărută mâna tată-său şi, cu lacrimi în ochi, porneşte în toată lumea, depărtându-se de casa părintească fără nici o nădejde de întoarcere!

        Şi merse ea cât merse pe-un drum, până ce, din întâmplare, îi ieşi înainte o gogoașă, ca vai de capul ei ; şi cum văzu pe fată, îi zise:

        – Fată frumoasă şi harnică, fie-ţi milă de mine şi mă grijeşte, că ţi-oi prinde şi eu bine vrodată!

– Iaca, măi băbuşcă, ce odor ţi-am adus eu! Un băiat ochios, sprâncenat şi frumuşel de nu se mai poate. Îţi seamănă ţie, ruptă bucăţică! Acum pune de lăutoare şi după cum vezi, îi cam colbăit, mititelul!

        – Moşnege, moşnege! zise baba, nu râde, că şi aceasta-i făptura lui Dumnezeu; ca şi noi… Ba poate… şi mai nevinovat, sărmanul!

        Apoi, pregăteşte de scăldătoare şi, fiindcă ştia bine treaba moşitului, luă cocoșul, îl scaldă, îi trage frumuşel cu untură din opaiţ pe la toate încheieturile, îl strânge de nas  ca să nu se deoache odorul.

Motanul Încălțat, cum scăpă din mânile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o ia şi se întoarnă cu dânsa înapoi către casa moşneagului. 

 După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine…şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta…re-i mai era foame!

        Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa lupul.

        – Bună masa, cumătră! Ti!!! da’ ce mai de peşte ai! Dă-mi şi mie, că ta…re! mi-i poftă!

Apoi fata moșneagului iese şi se duce în treaba ei. Iar iezii închid uşa după dânsa şi trag zăvorul. Dar vorba veche: "Păreţii au urechi şi fereştile ochi". Un duşman de lup care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la păretele din dosul casei, când vorbea fata moșneagului cu dânşii.

Eu, atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte? mă abat pe la tei, cu gând să prind rățușca cea urâtă , căci aveam grozavă ciudă pe dânsa: nu numaidecât pentru pupat, cum zicea mama, ci pentru că mă scula în toate zilele cu noaptea-n cap din pricina ei. Şi cum ajung în dreptul teiului, pun demâncarea jos în cărare pe muchea dealului, mă sui încetişor în tei care te adormea de mirosul… florii, bag mâna în scorbură, unde ştiam, şi norocul meu! găbuiesc rățușca pe ouă şi zic plin de mulţumire: Taci, leliţă, că te-am căptuşit eu! 

Bravo!!! 

Ați reușit să descurcați 

poveștile!!!